Berea englezeasca, mai spumoasa decat sedintele de CL iar fetele din cluburi, mai incinse decat „ordinarele” si „extraordinarele” de la Primaria Iasi

0
89

Micul demagog din Consiliul Local, Vlad Nedelcu, o duce bine -mersi la Manchester, ceea ce va doreste si d-voastra. In urma ca mai bine de doua saptamani, acesta a plecat spre Manchester cu o valiza de ganduri bune pentru Iasi, dar pe drum a intalnit niscai lucruri lumesti care i-au distras atentia, asa ca micutul consilier a uitat de…

Dacă ieşenii m-au ales, eu trebuie să lucrez pentru ei şi să îi reprezint, chiar dacă dau câte 250 de euro pe cursă, dus – întors. Eu voi face tot posibilul să mă întorc la fiecare şedinţă de Consiliu Local Iaşi, să vin şi să, sigur, să…îmi fac treaba de…, de consilier local. Voi încerca să iau bilet de avion şi să ajung la timp la şedinţe, dar nu voi sta numai la şedinţe, că va trebui să prind şi comisiile de specialitate”,

promisiune facuta la Iasi in urma cu o luna de zile.

Colegii din Consiliu Local l-au asteptat astazi cu orbitele cascate pe la colturile Roznovanului, doar va aparea Sir Nedelcu dar de, berea si englezoaicele din cluburi sunt de-a dreptul acaparatoare iar sedintele de Consiliu Local, mai ales cele extraordinare, in care mai este votat si bugetul Iasului, oripileaza de-a dreptul. Sa nu mai spuna cineva ca „nea Dan”, sub ale carui steaguri violete si-a facut aparitia acest micut demagog in spatiul public, nu a avut un rol decisiv in deformarea unui caracter in devenire.

nedlcu cu bere

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here