Bloc din containere maritime, în București. Prețul unui apartament cu două camere va fi de 12.000 de euro

0
65

O companie din Bulgaria vrea să construiască în Bucureşti un imobil de 100 de locuinţe sociale, al căror preț va fi de aproximativ 12.000 de euro. Apartamentele, cu două camere, vor fi realizate din containere ieşite din uz, de pe navele de transport maritim, potrivit proiectului prezentat în cadrul Târgului Imobiliar național, care a avut loc în acest weekend, în Capitală. “Pam Consult Consortium prezintă, în cadrul Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn, un proiect nou, la un preţ extrem de mic. Este vorba de un ansamblu social construit din containere, ce va însuma 100 de apartamente de 2 camere şi va fi structurat pe 5 etaje. În timp ce consumul mediu din Romania este de 180 kWh/mp/an, ansamblul de locuinţe dezvoltat de Pam Consult Consortium se va încadra în aproximativ 80 kWh/mp/an, diferenţa fiind simţită puternic în costurile energetice ale locatarilor. Fiecare apartament va avea aproximativ 27 de metri pătraţi, iar imobilul va avea şi lift”, potrivit unui comunicat al tIMOn.
Blocul va putea găzdui aproximativ 350 de persoane.Ideea este aplicată în premieră în România, dar s-a dovedit seja un adevărat succes în alte țări.
În estul Londrei, de exemplu, se află aşa-numitul „Oraş container/Container City“, o zonă unde a fost construit un adevărat cartier numai din containere maritime.
Belgia, Canada, Noua Zeelandă se află, de asemenea, printre țările unde au fost derulate astfel de proiecte. Casele făcute din containere, la început o ciudățenie, au ajuns să coste până la 100.000 de euro, dacă este vorba despre o locuință de vacanță, personalizată, cu toate dotările incluse.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here