Blonda lui Nichita s-a aflat astăzi sub ordinele viceprimarului Chirica. Nichita, in concediu de odihna pentru tratarea fricii

0
73

Primarul -spion, Gheorghe Nichita, nu s-a prezentat astăzi la serviciu, acesta fiind în concediu de odihnă, ca de altfel şi cei doi indivizi de la conducerea Poliţiei Locale, directorul Liviu Hliboceanu şi şeful de Serviciu, Stefan Avarvarei. Atributiile primarului au fost preluate astazi de viceprimarul Mihai Chirica. În timp ce capii acestui dosar îşi domoleau frica în faţa unor sticle butucănoase, ceilalţi vinovaţi de serviciu, directorul Dumitru Tomorug şi Adina Samnson, amanta primarului, au semnat condica de serviciu de la primele ore ale diminetii.
Domnul primar poate veni la serviciu pentru a-şi îndeplini atribuţiile, conform funcţiei. Astăzi şi-a luat o zi de concediu şi atribuţiile sale au fost preluate, numai pentru ziua de astăzi, de către viceprimarul Mihai Chirica. În rest, primăria funcţionează, şi de mâine, domnul primar va veni la serviciu. La Poliţia Localăa, în locul domnului Hliboceanu, atribuţiile de conducere au fost preluate de către adjunctul Georgel Grumeza”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here