Bogdan Saramet, fostul manager de la Socola, trimis în judecata alaturi de alti doi escroci. Procurori ii acuza ca au prejudiciat spitalul cu jumatate de milion de lei

0
81

Fostul director al Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi şi alţi doi angajaţi în cadrul instituţiei au fost trimişi în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie după ce au achitat aproape 500.000 de lei unei firme care făcuse lucrări la unitatea medicale, deşi acestea nu fuseseră finalizate.
Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe Adrian Bogdan Şaramet, la data faptei manager interimar şi ordonator de credite al Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, pe Ionuţ Mihalache, la data faptei esponsabil cu controlul financiar preventiv în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi pe Radu Bogdan Ignat, la data faptelor auditor în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi şi preşedinte al unei comisii de recepţie a lucrărilor, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.
De asemenea, au mai fost trimişi în judecată administratorul SC Cao Cons SRL Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu şi SC Cao Cons SRL Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
În luna decembrie 2020, în contextul derulării unui contract încheiat între Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi şi SC Cao Cons SRL Suceava ce avea ca obiect <>, inculpaţii Şaramet Adrian Bogdan şi Mihalache Ionuţ, în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară, ar fi aprobat achitarea sumei de 490.323 lei ce reprezenta contravaloarea totală a lucrărilor, în condiţiile în care acestea nu erau finalizate, iar garanţia de bună execuţie nu fusese constituită de către executant.Într-o manieră asemănătoare ar fi procedat şi membrii comisiei de recepţie a lucrărilor (formată din Ignat Radu Bogdan, Atanasiu Alin Adrian şi Zaharia Raul Gabriel) care ar fi atestat în mod nelegal executarea în totalitate a lucrărilor în condiţiile în acestea nu erau finalizate”, a transmis DNA.
Ministerul Sănătăţii a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 490.323 lei.Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iaşi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
DNA a precizat că anterior, în cauză, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii Atanasiu Alin Adrian şi Zaharia Raul Gabriel, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu. Ei au recunoscut comiterea faptelor şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, 2 ani, 2 luni şi 20 zile de închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here