Burse în valoare totală de peste 18 milioane de lei pentru elevii din IașI

0
83

Elevii din Municipiul Iași vor primi în acest an burse în valoare totală de peste 18 milioane de lei. În cursul acestei săptămâni, Primăria Municipiului Iași a început distribuirea, prin intermediul unităților de învățământ preuniversitar, a fondurilor pentru burse.
Suma totală pentru anul 2022 repartizată de la bugetul de stat pentru bursele elevilor (de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social) din Municipiul Iași este de 16.125.000 lei. De aceste fonduri vor beneficia aproape 16.500 de elevi, din care circa 10.500 de burse de merit, iar aproape 5.000 de burse de ajutor social. Din suma totală pentru acest an municipalitatea a repartizat către 52 de unități de învățământ 3.405.000 lei aferentă trimestrului I.
În ceea ce privește drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale, suma prevăzută în bugetul acestui an este de 2.126.780 lei, din care municipalitatea a alocat suma de 449.360 lei aferentă trimestrului I.
Potrivit legislației în vigoare (HG nr. 1.094 / 2021pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2021-2022 și Ordinului Ministrului Educației nr. 5.870 / 2021privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat), sumele aferente burselor vor fi repartizate către elevi de către unitățile de învățământ preuniversitar.
Potrivit legislației, cuantumul minim al burselor în semestrul II al anului școlar 2021 – 2022 este:
– 500 lei, pentru bursa de performanță;
– 200 lei, pentru bursa de merit;
– 150 lei, pentru bursa de studiu;
– 200 lei, pentru bursa de ajutor social.
În ceea ce privește aceste tipuri de burse, dintre unitățile de învățământ, cea mai mare sumă va fi primită în acest an de Colegiul Național (1.011.000 lei), Colegiul „Costache Negruzzi” (1.060.000 lei), Școala Normală „Vasile Lupu” (961.000 lei), Colegiul „Emil Racoviță” (889.000 lei), Colegiul de Artă „Octav Băncilă” (718.000 lei) etc.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here