BZI, actionat in instanta de fiul unui fost deputat de Iasi. Constantin Adascalitei Jr. acuzat de crima de catre “judecatorii” de la BZI, se disculpa

0
97

Familia unui bărbat care a fost găsit înecat în lacul Aroneanu din Iasidin Iași acuză că acesta ar fi fost ucis. Când apropiații au vrut să îl înmormânteze, au găsit mai multe semne de violență pe trupul bărbatului, iar de aici s-a iscat un intreg carusel al speculatiilor, care au culminat cu acuzatii de crima la adresa administratorului lacului in care a fost gasit cadavrul.
Ciprian, unul dintre prietenii lui Gheorghe Roșu, bărbatul găsit înecat, care se afla cu acesta la pescuit în noaptea de 16 spre 17 iunie 2022, face declarații halucinante despre ceea ce s-ar fi întâmplat atunci.
Știm că nu aveam ce căuta acolo, eram ilegal. Stăteam pe malul de lângă restaurant, moment în care au apărut două mașini cu mai mulți oameni care au început să ne agreseze. Eu și celălalt bărbat am reușit să scăpăm și am ajuns pe celălalt mal spre Șorogari. Era gălăgie și țipete, iar la un moment dat s-a auzit o bubuitură în apă ca și cum ar fi aruncat ceva. Noi am crezut că au aruncat barca să vină după noi. Am mers acasă și nu am mai știut ce s-a întâmplat, până dimineață. Erau oamenii lu Constantin Adăscăliței, pentru că de la el avem mesaje de amenințare. Sunt camere acolo la restaurant care au înregistrat tot momentul. Avem poze cu gaura din cap a lui Gheorghe unde se vede clar că nu a fost doar un înec. În mesaje scria «Să vă dea Dumnezeu sănătate, dar să nu vă mai prind pe baltă că o să fie urât tare! Băieții mei au dispoziție din acest moment să folosească armamentul din dotare. Da voi ați crezut sau credeți că o să meargă la infinit așa?». E doar un mesaj, că sunt mai multe”, povestește Ciprian Rusu, prietenul celui decedat care era împreună cu acesta în momentul incidentului.
Constantin Adăscăliței, cel care deține o parte din lac și care a fost acuzat de anumite publicatii de crima, fara ca acesta fapta sa fie probate de organele judiciare, neagă toate acuzațiile și declara ca va merge pana in panzele albe pentru ca adevarul sa fie scos la lumina.
Urmare a articolului „Crima perfectă mascată într-un accident” publicat în cotidianul de presă local „Bună Ziua Iași” în data de 23.06.2022, articol prin care sunt aduse acuzații grave la adresa subsemnatului – Adăscăliței Constantin jr., arăt următoarele:
Libertatea de exprimare prin mijloacele de comunicare în public, la care mass-media are dreptul, este inviolabilă dar nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
Prin articolul menționat, fără a exista o informare reală și corectă, prealabilă publicării lui, pe lângă prezentarea ambiguă și confuză a situației de fapt, sunt lansate concluzii aberante cu titlu de adevăr, care ar reprezenta situația de drept – acuzații grave de crimă la adresa mea, acuzații așa cum am arătat, fără nici cea mai mica dovadă, fie ea și indirectă. Practic, prin acest articol defăimător se atrage atenția cititorilor, din nou, asupra familiei Adăscăliței, care de-a lungul anilor a fost în mod constant șicanată, la fel ca alte multe persoane, de practicile abuzive ale trustului de presă Bună Ziua Iași.
Confirm pe această cale, că în dosarul morții suspecte la care face referire articolul menționat nu sunt parte și nu am nicio calitate, cum de alt fel nu am în niciun alt dosar penal aflat în cercetare sau pe rolul instanțelor judecătorești, în schimb persoanele intervievate în articol și care au lansat acuzațiile la adresa mea au calitatea de suspect și sunt cercetate penal.
Am solicitat cotidianului BZI publicarea dreptului meu la replică, pentru a putea arăta punctul meu de vedere, drept care până la această dată nu a fost respectat. Din toate aceste considerente, voi acționa în instanță trustul de presă BZI pentru apărarea propriei imagini, a demnității, onoarei și a vieții mele particulare.
Fac apel pe această cale la autoritățile competente, cu putere de decizie, ca publicații de acest gen să nu mai apără în mass-media românească pentru a nu mai fi publicate articole mincinoase prin care, persoane total nevinovate să fie șantajate sau defăimate public prin acuzații calomnioase
“, a declarat Constantin Adăscăliței jr.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 3 = 1