Cantareata anonima, platita de Primarie pentru o paranghelie sociala de 8 mii de euro

0
97

Sefii Primariei Iasi au deschis  larg baierile sacului cu bani publici si s-au apucat de impresariat o talentata cantareata de care nu a auzit nici Google-ul . Marea solista intr-ale popularei va tine antrenul timp de o ora la  un show social in cadrul caruia, “nasu Chirica” vor imparti “martisoare” de cate 50 de lei catre vreo 800 de suflete gingase care vietuiesc in stare vegetativa in locuintele Primariei.

Potrivit placii puse de comunicatorii Primariei, “cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, municipalitatea ieșeană va organiza un eveniment dedicat femeilor care provin din familii defavorizate. Acțiunea, care se află la ediția a IX-a, va avea loc pe 8 martie, de la ora 13.00, în Sala Unirii a Cinematografului Victoria, organizatori fiind Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), în parteneriat cu Ateneul Național Iași”.

Evenimentul va consta în organizarea unui spectacol folcloric de 60 de minute susținut de cvasi-necunoscuta solista de muzică populară Mirela Vartic. Cu aceeași ocazie toate cele 800 de persoane vor primi ajutoare de urgență în valoare de 50 de lei sub forma unui carnet cu cinci tichete sociale a câte 10 lei fiecare.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here