Care sunt cele mai sigure locuri din avion

0
98

O statistică realizată în urma evaluării unor accidente aviatice petrecute în ultimii 35 de ani relevă care dintre locurile dintr-un avion oferă cele mai mari rate, deci și șanse de supravieţuire. Rezutatele au fost publicate de revista Time, într-un articol citat de Mediafax, bazându-se pe datele oferite de Administrația Federală a Aviației din SUA.
Conform analizei, locurile situate în partea din spate a avionului au avut, de-a lungul timpului, cele mai mici rate de fatalitate (32%), comparativ cu cele aflate în mijloc (39%), respectiv cu cele situate în partea din faţă a aeronavei (38%).
Cât priveşte scaunele propriu-zise, aceeaşi statistică relevă faptul că cele mai sigure locuri sunt cele din rândul mijlociu (spate), care au avut o rată a fatalităţii de doar 28%, comparativ cu cele de lângă coridor (mijloc), a căror rată a fatalităţii s-a ridicat la 44%.
Conform unui alt studiu, publicat în 2008 de Universitatea din Greenwich, în cazul unei prăbuşiri, supravieţuitorii aflaţi în apropierea unei ieşiri au şanse mai mari să scape cu viaţă decât cei aflaţi în alte zone ale cabinei.
Autorii studiului precizează, însă, că şansele de supravieţuire în cazul unui accident aviatic ţin mai mult de circumstanţele din jurul prăbuşirii şi mai puţin de locul pe care se află un pasager.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here