Celebra soprană Elena Moșuc, pe scena Operei ieșene!

0
90

Opera Națională Română din Iași are un nou invitat de renume în această săptămână, după ce miercuri, în spectacolul ”Tosca” de Giacomo Puccini, prilejuit de aniversarea a 65 de ani de la prima reprezentație din istoria instituției, Cellia Costea a interpretat personajul Floria Tosca. Astfel, duminică, celebra soprană Elena Moșuc va juca rolul titular, Violetta Valery, din reprezentația ”La Traviata”, de Giuseppe Verdi, care va începe la ora 18:30.

Solista născută la Iași a pășit în fascinanta lume a operei chiar în teatrul liric ieșean, încă din perioada studenției, derulată la Conservatorul ”George Enescu” din orașul natal. Cetățean de onoare al Iașului, Elena Moșuc a primit numeroase distincții, în Germania, Italia și România, și a cucerit numeroase premii, între care cele de la Munchen, Monte Carlo și Verona. Totul a culminat cu obținerea, în 2019, a ”Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincție mondială a muzicii de operă. Doctor în muzicologie, soprana a colaborat cu mari personalități, precum Franco Zeffirelli și Placido Domingo, și a fost aplaudată pe marile scene ale lumii, la faimosul Teatro alla Scala din Milano chiar pentru rolul Violetta Valery.

Vom încheia manifestările din programul Opera 65 cu un spectacol care, cu siguranță, va rămâne în istoria instituției. Traviata, care va avea loc duminică, are o distribuție de excepție, în centru fiind soprana Elena Moșuc, o stea răsărită în Iași, care a cucerit lumea. Suntem onorați de faptul că celebra solistă a acceptat invitația de a reveni pe scena pe care a debutat și încântați că le putem oferi spectatorilor noștri un nou eveniment de înaltă ținută” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române Iași, Daniel Șandru.

Celebra operă „La Traviata” face parte din triada verdiană, alături de „Rigoletto” și „Il trovatore”, fiind un examen artistic în urma căruia, de secole, cele mai importante voci de soprană și-au „câștigat” reputația de interpret de referință. Caleidoscopul tipologiei scriiturii reclamă în cadrul aceluiași rol, Violetta Valery, ușurința execuției pasajelor de virtuozitate pe toată extensia ambitusului în primul act („E stranno… Sempre libera”), culoarea adecvată duetelor de tensiune emoțională și lirismul ultimelor clipe dinaintea finalului implacabil. Cariera Elenei Moșuc implică un parcurs amplu din punct de vedere stilistic, parcurând titluri de referință din istoria genului. Debutul cu rolul Violettei Valery pe scena legendarei La Scala (2017) a fost un eveniment salutat cu cronici elogioase în presa internațională. În distribuția spectacolului aniversar de la Iași, de pe 7 noiembrie, îi vor fi parteneri tenorul Florin Guzgă și baritonul Adrian Mărcan. Zilele acestea, la Iași, domnește atmosfera de sărbătoare cu invitați de mare notorietate. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună” a spus coordonatorul artistic al Operei ieșene, tenorul Andrei Fermeșanu.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here