Cinci spații publice abandonate vor fi transformate în parcuri

0
51

Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de lucrări de construire aferente proiectului cu finanțare europeană „Oaza de verdeață din cartierul nostru – Program comunitar de revitalizare a spațiilor publice abandonate / degradate de mici dimensiuni”. Lucrările vor fi executate de SC Con Ted Company SRL contra unei sume de 4.294.362,30 lei, fără TVA (5.110.291,14 lei, cu TVA).

Contractul de finanțare europeană aferent acestui proiect a fost semnat pe 5 februarie de primarul Mihai Chirica și Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est. Valoarea totală a proiectului, care include și achiziția de mobilier urban, management, dirigenție de șantier, publicitate etc. este de 8.081.887 de lei, cu TVA (circa 1,69 milioane de euro), iar durata de realizare de 28 de luni.

„Oaza de verdeaţă din cartierul nostru” este un program comunitar de revitalizare a spaţiilor publice abandonate sau degradate de mici dimensiuni, vizând reconversia şi refuncţionalizarea a 12.741 de metri pătraţi de teren neutilizat. Terenurile care urmează a fi înfrumuseţate sunt situate pe aleea Prof. I. Simionescu, nr. 16A (2.664 metri pătraţi), strada Bradului, nr. 17 A (4.250 metri pătraţi), strada Egalităţii, nr. 27 A (2.519 metri pătraţi), strada Butnari, nr. 13 A (1.673 metri pătraţi) şi strada Romană, nr. 37B (1.635 metri pătraţi).

Proiectul include și modernizarea a trei străzi de acces direct către aceste scuaruri: Prof. I. Simionescu, Orientului și Romană, cu o suprafață totală de 15.868 metri pătrați.

Proiectul va fi realizat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional – Axa 4.2 „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

37 + = 43