Cine apără și cine taie pădurile, domnule Alexe?

0
94

La jumătatea lunii trecute, ministrul drujbă Costel Alexe anunța cu infatuare că în perioada 4 – 26 aprilie a fost înregistrate „cel mai mic număr de avize de transport înregistrat în ultimii 5 ani, în perioada analizată”. Ce a făcut domnia-sa nu este altceva decât o denaturare prin omisiune, vrând să creeze impresia că, în sfârșit, pădurea este ocrotită. E suficient să alegi o perioadă ploioasă sau una în care activitatea a fost restrânsă, dintr-un motiv sau altul, pentru a obține cifrele pe care le dorești. Nimic mai fals!
Ministrul-fariseu și-a continuat activitatea dezastruoasă și în luna mai. România a mai punctat două proceduri de infringement pe mediu, pentru calitatea aerului și deșeuri, iar ministrul Alexe a mai emis un sfert de milion de avize de transport de lemne. Mai mult, Alexe și Guvernul PNL nu au votat înființarea unei structuri specializate care să ancheteze furturile din pădurile țării – DNA-ul Pădurii – lege votată de parlamentarii PSD. Tot în această lună, Alexe a demonstrat cum înțelege el să protejeze ciocârliile și caprele negre: a propus aprobarea uciderii a uciderea a 400.000 ciocârlii și 566 capre negre.
Oricine are acces la datele furnizate de Inspectorul Pădurii și poate vedea cum stau de fapt lucrurile. Chiar luna mai, adică luna imediat următoare perioadei menționate de ministrul drujbă, îl contrazice pe acesta. În luna mai 2020, în plină campanie liberală de salvare a pădurilor au fost emise 167.357 de avize de transport. În aceeași perioadă a anului trecut, pe vremea guvernării PSD, fuseseră emise 134.548 avize. „Ocrotirea” liberală înseamnă cu aproape 25% mai multe avize de transport a lemnului tăiat decât „masacrarea pădurilor” făcută de „ciuma roșie”. Cine apără și cine taie pădurile, domnule Alexe?
Comparativ, parlamentarii PSD Iași au votat recent proiectul legislativ care prevede sancțiuni, de la amenzi până la pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani, pentru ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier national, indiferent de forma de proprietate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here