Cladirile din Iasi clasate ca monumente istorice vor fi scutite de impozite

0
92

În şedinţa ordinară de astazi, 31 martie, consilierii locali vor lua în discuţie mai multe proiecte de hotărâri ce vizează scutirea de la plata impozitului pe anumite tipuri de clădiri, dar şi activităţi social umanitare.

Astfel, conform referatelor de specialitate, nu vor mai percepute impozitele aferente clădirilor care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, precum şi clădirilor pentru care s-a instituit un regim de protecţie, altele decât monumentele istorice, amplasate în zone de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele construite protejate. De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei se află şi un proiect de hotărâre care se referă la scutirea plăţii impozitului asupra acelor clădiri la care proprietarul a executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice. Consilierii locali vor analiza şi proiectul de hotărâre referitor la scutirea de la plata impozitului sau taxei pe clădiri pentru clădirile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale, pentru clădirile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ, precum şi scutirea de la plata impozitului sau taxei pe teren pentru terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale, pentru terenurile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţi fără scop lucrativ.

Marius GABRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here