Sunt 9 copii ingramaditi, cu tot cu cu parinti, in doua camere joase, de maxim 20 de metri patrati. Accesul spre baracile din preajma haltei Tutora, acolo unde locuiesc acesti copii, se face anevoios. Ajunsi la Combeton-ul lui Comanescu, tapetat cu anunturi de vanzare a cladirilor, drumul spre colonie capata note suprarealiste. Masina in care ne aflam impreuna cu Edy si Arpi de la Fundatia „Link Romania Moldavia”, alaturi de care am demarat campania „Aducem Craciunul in casa ta”, valseaza prin craterele acoperite de ceata densa ce s-a lasat, elastica si vaporoasa, pe limbile de strazi ce marginesc Bahluiul. „Ajungeti la „Meniul zilei” si iesim noi in drum”, am fost anuntati de mamele acestor copii. Intr-adevar, prin ceata densa, la un moment dat distingem siluetele a doua femei care fug, ba inaintea masinii, ba prin laterala ei, ce ne fac semne sa mergem dupa o fetita ce alearga precum o ciuta tanara printre noroaiele care stapanesc zona. Garduri lasate, depozite aparent abandonate, proprietati de abia delimitate, gramezi de moloz si deseuri industriale aruncate de o parte si alta a unei cai ferate scoase din uz, intregesc tabloul suprarealist animat de claia blonda a fetitei care se pierde la un moment dat in acest peisaj, si de cele doua femei care topaie fericite, cu mainile prin aer, ca niste indicatoare umane. Colonia numara 6 baraci in care locuiesc familii aflate la limita subzistentei. Intrarea in aceasta colonie este atat de mascata, incat cu greu si-ar da cineva seama ca printre zecile de hale ruginite sunt si spatii in care locuiesc oameni. Intrarea care ne duce in fata baracilor, mascata de o hala de depozitare, ne aminteste de Strada Sforii din Brasov, ca ingustime, si de filmele horror de la miezul noptii, ca prima impresie.
Prima dintre baracile in care intram reprezinta intreg universul si subreda siguranta lumeasca a familiei Pantelică, compusă din 6 membri, dintre care 4 copii minori. Familia locuieşte într-o cameră mobilată modest, prepararea hranei realizându-se cu ajutorul unui godin, acesta fiind şi sursa de încălzire. Chiria, de 350 de lei pe luna este platita in mare parte din alocatiile copiilor. Potrivit datelor furnizate de Directia de Asistenta Comunitara Iasi, venitul total al familiei este în sumă de 944 lei lunar (salar soţ – 280 lei, alocaţia pentru susţinerea familiei – 328 lei, alocaţia de stat pentru copii – 336 lei), din care 350 lei se duc pe chirie, iar 600 de lei raman sa se imparta la 7 oameni, pe o luna intreaga, pentru mancare, lemne si celelalte nevoi primare ale familiei. Desi aflata la cativa pasi de civilizatia anului 2015, cel mai greu lucru este procurarea apei. Putul care asigura necesarul de apa pentru colonie, este infestat, asa ca membrii familiei sunt nevoiti acum sa aduca apa necesară nevoilor zilnice, cu bidoanele, de la o cişmea ratacita printre vagoanele din triaj.
Colonia lui “Asta e!”
Intr-o alta incapere la fel de ingusta ii gasim pe cei cinci copii ai familiei Budaca. Individul care exploateaza aceste suflete nu detine nici macar autorizatie de construire pe acele maghernite in care a ingramadit zeci de suflete, printre caile ferate ruginite, in care nici macar vreun vagon ratacit de marfa sau acar nostalgic nu mai ajunge.
“Pe proprietar il vedem odata la nu stiu cat timp. Stiu doar ca il cheama George. Suntem vai de capul nostru. Platim o chirie mult prea piperata pentru conditiile care sunt, dar nu avem incotro. Ne incalzim la un godin cu lemne si ne vedem de treburi la un bec chior, iar pentru asta platim 350 de lei pe luna”, ne spune Camelia Budaca, mama copiilor.
Toti cei 9 copii ai familiilor Pantelica si Budaca razbat in fiecare zi de scoala prin noroaie si praf pana la podul Metalurgiei, acolo unde, de multe ori, isi schimba incaltarile pentru a ajunge curati in clasele unde invata, de la Scoala 10 din Tatarasi. “Mai am noroc ca sotul meu este taximetrist si ii mai ingramadeste cateodata pe copii in taxi si ii aduce acasa. Suntem acu cu actele ca sa le depunem pentru o locuinta sociabila. E prea mult ce platim, si cu patru copii care sunt la scoala si au nevoile lor fiecare. Scoala e pe primul plan. Nu se poate fara scoala, ca atunci nu mai au viitor. E destul de greu dar nu avem ce sa facem, ASTA E!”, completeaza Ionela Pantelica.
Imediat, femeia ne introduce in vecinatatile coloniei. “Aici e doi concubini, dincolo e o persoana singura, Aici e sot si sotie…Ce sa facem, astea e!”, spune femeie frangandu-si mainile.
Niciuna dintre cele doua familii nu are dosare depuse pentru obtinerea unei locuinte din fondul locativ de stat, pe de o parte din ignoranta, iar pe de alta parte din lipsa unei stari civile stabile, concubinajul fiind forma sub care au luat nastere acesti copii din colonie.
In fata baracilor, oamenii au incercat sa mai acopere putin din peisajul dezolant al haltei in care se trageau garniturile cu carbuni pentru CET sau alte materiale care nu aveau loc in triajele vecine, si au incercat fara succes, sa rasadeasca in solul uscat ca iasca si ingust ca mormantul, cateva legume. Au ramas doar betele de la vrejurile ce nu au gasit pamant roditor. Promiscuitatea salasluieste in aceste marghernite in care pana si visele au plecat in exil, fiind inlocuite de mucegaiul camerelor si deziluziile fiecarei zi. Copii au ochii mari, a uimire, dar pe fetele lor curate nu lumineaza niciun zambet. Strang pachetele cu cadouri la piept si parca le este frica sa le deschida. In familia Budaca, cei cinci copii par adusi de pe ulita, din frigul saniusului si bucuria bulgarelii cu zapada. Din pacate, viata i-a tinut departe de jocurile copilariei iar natura este la fel de zgarcita in acest an, cu primii fulgi de zapada. Cei care pot contribui in vreun fel la ajutorarea acestor copii pot trimite mesaje pe adresa redactia@agorapress.ro.
