Competitie de sah pentru copii si targ handmade de Martisor, la Iulius Mall Iasi

0
88

Iulius Mall Iași le propune clienților să petreacă sfârșitul de săptămână la cumpărături, dar și să se bucure de evenimente. Pentru prichindei se organizează o competiție de șah, iar cei care sunt în căutare de mărțișoare sau cadouri de Ziua Femeii găsesc propuneri unicat la Târgul Handmade.
Vineri, 23 februarie 2018, copiii primesc provocarea de a se întrece în mutări inteligente. De la 16.30, la etajul 2 al mall-ului se va desfășura Cupa de șah „Iulius Mall”, o competiție dedicată prichindeilor pasionați de sportul minții. La eveniment participă peste 40 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Competiția de șah rapid este organizată de Asociația Județeană de Șah Iași, cu scopul de a încuraja ștrengarii iscusiți în mutările inteligente și de a promova șahul în rândul copiilor. Participanții își vor demonstra strategiile și atenția, iar cei mai buni dintre ei vor fi răsplătiți cu diplome, cupe, medalii și premii.
Pentru că se apropie primăvara, de luni, 26 februarie, până joi, 8 martie, parterul Iulius Mall Iași va găzdui o ediție specială de Mărțișor a Târgului Handmade. Simboluri ale anotimpului verde realizate manual, prin tehnici inedite și sub cele mai variate forme, vor putea fi alese de cei dornici să le ofere persoanelor dragi mărțișoare unicat. Create din mărgele, pietre prețioase și semiprețioase, hârtie, fimo, piele, materiale textile sau cu motive tradiționale, vestitorii cu fir alb și roșu vor oferi zâmbete celor care le vor purta. La târg vor fi disponibile și sugestii originale de cadouri pentru Ziua Femeii, de la bijuterii felurite, accesorii și articole vestimentare, decorațiuni, tablouri, cutii de podoabe pictate manual, eșarfe, portofele, genți și multe alte articole handmade.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here