Concert simfonic al Filarmonicii Iasi si Festivalul International „Iasi Junior Fest”, in weekend, la Palas

0
53

La Palas, finalul de săptămână este dedicat muzicii. Vineri, Filarmonica îi va încânta pe ieşeni cu un concert în aer liber, iar sâmbătă şi duminică, peste 300 de copii talentaţi, din opt ţări, vor dansa şi vor cânta pe scena din parc. Iar până pe 17 septembrie, elevii se pot pregăti pentru şcoală la târgul EXCELSIOR.

Seara de vineri, 25 august 2017, va fi deosebit de plăcută pentru ieşenii veniţi la plimbare şi relaxare în parcul Palas. De la ora 19.00, aceştia sunt invitaţi de Filarmonica Moldova Iaşi la un concert simfonic, inclus în microstagiunea estivală a instituţiei. Publicul va avea ocazia să se delecteze cu piese muzicale semnate de compozitori precum A. Dvořák, P.I. Ceaikovski, M. Glinka, B. Smetana şi J. Strauss. Concertul, intitulat „Dansuri simfonice”, va fi dirijat de Constantin Adrian Grigore.

Tot parcul Palas va fi locul unde, timp de două zile, va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică şi Dans pentru Tineret „Iaşi Junior Fest”. Pe scenă vor urca aproximativ 300 de copii şi tineri din România, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Belarus, Italia, Siria şi Turcia. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00, iar o oră mai târziu festivalul va debuta cu o secțiune dedicată copiilor cu dizabilități, urmată apoi de concursul de dans. Reprezentațiile micilor artiști includ numere variate, de la dans contemporan și street dance, până la cel modern sau clasic. Competiția internațională va continua de la ora 19.oo cu secțiunea muzică instrumentală, iar de la ora 20.00 cu secţiunea muzică uşoară vocală. Gala Junior Fest este programată duminică, de la ora 18.30.

Până pe 17 septembrie, parterul Atriumului Palas Mall găzduiește cea de-a patra ediţie a târgului pentru şcoală EXCELSIOR, organizat de SEDCOM LIBRIS. Târgul reprezintă platforma de unde se pot face toate cumpărăturile pentru noul an şcolar: ghiozdane, rechizite, manuale și bibliografie școlară, seturi creative și mii de alte articole folositoare. EXCELSIOR reuneşte zeci de branduri de papetărie și birotică, precum şi cele mai apreciate edituri de profil din România, în total, peste 50.000 de articole diverse, la preţuri pentru toate buzunarele. Şi în acest an, târgul a inclus programul Buy Back pentru ghiozdane, constând într-un discount oferit în schimbul unui ghiozdan vechi. În plus, clienții pot participa la tombole, unde au șansa să câștige premii substanțiale.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

38 − 34 =