Conferinte pe teme de didactica limbii franceze cu invitati din Franta si din Belgia

0
70
 Asociatia Romana a Profesorilor Francofoni, cu sprijinul Delegatiei Wallonie-Bruxelles, a organizat in zilele de 21 si 22 aprilie, la Iasi, o sesiune de conferinte, la care au participat peste 250 de profesori de limba franceza din toate judetele tarii.
Cea de-a X-a editie Partager pour s’enrichir a fost cu siguranta un succes. Invitati de marca au reusit sa ofere publicului informatii de ultima ora, au impartasit exemple de buna practica si au pus in discutie subiecte de interes legate de francofonie, in general. In discursul sau de deschidere, Eric Poppe, reprezentantul Delegatiei Wallonie-Bruxelles a felicitat organizatorii pentru initiativa, multumindu-le profesorilor pentru implicare si pentru entuziasmul de care dau dovada prin participarea la evenimentul de la Iasi. 
Jean-Marc Defays, presedintele Federatiei Internationale a Profesorilor de Limba Franceza a deschis seria conferintelor cu o interventie pe tema multiculturalitatii si a sarcinii dificile pe care o au profesorii la clasa, aceea de a transmite elevilor si elemente de ordin cultural.
Richard Lescure, profesor universitar la Angers, si Monica Vlad, profesor la Universitatea Ovidius din Constanta au incantat publicul cu interventii de calitate, aplaudate la scena deschisa.
Marie Soulisse si Sarah Pigeaud, de la Universitatea Niort, au antrenat profesorii in ateliere de lucru, cu rezultate imediate, aplicabile in clasa. 
Stephane Grivelet si Doina Spita au animat un atelier in cadrul caruia s-a discutat despre rolul asociatiilor profesionale si despre activitatile pe care acestea le pot desfasura, in beneficiul cadrelor didactice.
Gael Gilson, profesor la Universitatea Louvain-la-Neuve, in Belgia a demonstrat in cadrul unei conferinte ca jocurile video pot fi folosite cu succes la clasa, ca suport pentru invatare. 
 “O întâlnire entuziastă care demonstrează, o data in plus, că în România francofonia e într-o poziție confortabilă. Profesorii motivați creează generații motivate ! O inițiativă excelenta !” (Monica Vlad, Universitatea Ovidius, Constanta)
“Am incercat sa construim, la Iasi, un eveniment amplu, care sa le ofere profesorilor de limba franceza posibilitatea de a se forma, de a invata lucruri noi, prin contactul direct cu vorbitorii nativi, dar si prin schimbul de experienta cu alti colegi. Am avut printre noi invitati cunoscuti la nivel international si apreciati pentru initiativele si cercetarile lor. Sunt impresionata de numarul mare de participanti si de atmosfera deosebit de placuta ce se creeaza, de fiecare data, in cadrul unor astfel de intalniri. Se leaga prietenii, se pun bazele unor colaborari, se nasc proiecte profesionale. Partager pour s’enrichir este unicul eveniment de gen organizat in Romania, acreditat de Federatia Internationala a Profesorilor de Limba Franceza, eveniment ce transforma anual Iasul, intr-o capitala a francofoniei.” (Sabina Manea, inspector scolar pentru limba franceza, initiator al evenimentului)
“Partager pour s’enrichir este, fara nici o indoiala, un eveniment emblematic la nivel national, unic  prin formatul pe care il propune.” (Irina Cosovanu, presedinta Asociatiei Romane a Profesorilor Francofoni)
“Cu mare bucurie am participat pentru a doua oara la acest colocviu la Iasi. Am putut aprecia cu aceasta ocazie, calitatea participantilor, implicarea lor in domeniul predarii limbii franceze, cunostintele lor excelente, atat lingvistice, cat si cele cu privire la tehnicile de predare. As vrea sa adaug ca am fost impresionat de organizarea perfecta din cele doua zile si de calitatea schimburilor de idei. Sunt foarte fericit ca printre tarile europene, Francofonia este foarte bine reprezentata in Romania.” (Richard Lescure, profesor universitar)
“Partager pour s’enrichir este un eveniment intercultural de o mare bogăție, ce gazduieste întâlniri care îți permit să te dezvolți. Am petrecut momente de neuitat, alaturi de profesori entuziasti!” (Marie Soulisse, director, Universitatea Niort)
Evenimentul gazduit de Colegiul National Costache Negruzzi din Iasi este asteptat in fiecare an cu interes de profesorii de limba franceza din tara si reprezinta o oportunitate de formare profesionala la cel mai inalt nivel. 
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here