Congres Național al Studenților de la Științe Social-Umaniste organizat de UAIC Iasi

0
99

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) alături de cadrele didactice, antreprenori din diferite domenii vă invită la deschiderea primei ediții a Congresului Național al Studenților de la Științe Social-Umaniste în data de 19 aprilie, sala Aula Magna „Mihai Eminescu” (Corp A, Facultatea de Filosofie si Științe Social-Politice, etaj I)

Congresul își propune să reunească peste 200 de studenți de la marile centre universitare  ale țării, cum ar fi: Universitatea din București, Școala Națională de Știinte Poltice și Administrație (SNSPA), Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Universitatea din Craiova; pentru a interacționa cu unii dintre cei mai buni antreprenori și profesori, specialiști în domeniul științelor social-umaniste. Acest eveniment își propune o fuziune a diferitelor perspective ale studenților cu privire la teme și probleme social-umane de interes actual, trăind o altfel de experiență academică și având oportunitatea de a se angaja în noi experiențe sociale, dar și legând noi prietenii.

Participanții vor avea parte de conferințe, dezbateri, training-uri, workshop-uri și activități socio-culturale, activități recreative. De asemenea, cazarea și masa fiindu-le asigurate în mod gratuit de Universitate. Aceștia își vor putea îmbogăți atât cunoștiințele academice, cât și cele culturale, descoperind prima Universitate a României dar și centrele culturale ale orașului Iași.

Desfășurarea nu ar fi fost posibilă fără sposorizarea Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Ministerului Educației Naționale, Primăriei Municipiului Iași, Casei de Cultură a Studenților Iași.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here