Consiliul Judetean Iasi a emis certificatul de urbanism pentru autostrada Iasi -Targu Mures

0
167

În cursul săptămânii trecute, Consiliul Județean Iași a emis certificatul de urbanism solicitat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la sfârșitul lunii iulie. Documentul a fost emis în vederea obținerii autorizației de construcție pentru autostrada Târgu Neamț Iași, parte integrantă din autostrada Iași-Târgu Mureș.certificat urbanism autostrada-1000

Am văzut că unele persoane politice au lansat în spațiul public ideea tergiversării de către Consiliul Județean a emiterii acestui document. Țin să le aduc la cunoștință faptul că pentru eliberarea acestui certificat de urbanism a fost nevoie să luăm legătură și să obținem documentațiile necesare de la 18 primării din județ. Unele dintre instituțiile care au trimis târziu documentele sunt conduse chiar de către colegi pe partid ai celor care au ieșit cu critici. De aceea, consider că înainte de a arunca piatra ar trebui să fim mai atenți și să ne informăm mai bine cu privire la vină. Celor care și-au făcut un obicei din a ieși în public și a da declarații doar de dragul declarațiilor, le adresez rugămintea de a pune umărul la acțiuni concrete pentru dezvoltarea județului și a lăsa deoparte politica atunci când vine vorba de Iași”, a declarat Președintele Consililui Județean, Maricel Popa.

Certificatul de urbanism emis de CJ vizează suprafețe de teren situate pe teritoriile UAT Moțca, Miroslovești, Stolniceni-Prăjescu, Pașcani, Heleșteni, Strunga, Costești, Tg. Frumos, Ion Neculce, Bălțați, Podu Iloaiei, Dumești, Lețcani, Rediu, Popricani, Aroneanu, Victoria, Golăești.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here