Corneliu Porumboiu si Catrinel Marlon, prezenti la proiectia de gala a filmului „La Gomera\’ de la Ateneu

0
95

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va rula într-o proiecție de gală, în prezența regizorului și a actriței Catrinel Marlon, duminică, 15 septembrie 2019, de la ora 19.00, la Cinema Ateneu.

Comedia a fost desemnată propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film străin” a premiilor Oscar 2020.

Filmul, cu Vlad Ivanov în rol principal, a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, unde a fost selectat în competiție. Critica de specialitate l-a caracterizat ca fiind un film noir cu accente comice și minunate răsturnări de situație.

După Cannes, lungmetrajul a fost selectat la Sydney FF, Festival International de La Rochelle, Vukovar Film Festival, New Zealand IFF, Jerusalem FF, New Horizons IFF, Montenegro FF Herceg Novi, Melbourne IFF, Serajevo IFF, Varna FF și Toronto IFF.

În România, „La Gomera” a fost prezentat la Festivalul Internațional de Film Transilvania și la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul.

„La Gomera” este prima producţie semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României, în Spania și Singapore. Din distribuție mai fac parte Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Țambrea, Julieta Szönyi, George Piștereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

„În urmă cu câțiva ani am urmărit un documentar despre „El Silbo”. Acest limbaj fascinant, aflat pe cale de dispariție, redescoperit și folosit din nou pe insula La Gomera, m-a inspirat și motivat să scriu această poveste”, declară regizorul.

Comedia, de 93 de minute, spune povestea lui Cristi (Vlad Ivanov), un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Țambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

„La Gomera” este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here