Creatorul Tehnicii pentru vindecarea Stresului Post-Traumatic, vine în România

0
89

Asociaţia Română de Hipnoză organizează sâmbătă, 4 februarie 2017, începând cu ora 9.00, la Hotel RIN Central – Sala Iorga din Bucureşti, cursurile de Formare și Certificare Internaţională în Tehnica Rewind. Invitatul de onoare este reputatul doctor britanic David C. Muss, creatorul singurei metode care are ca scop principal tratarea Stresului Post-Traumatic.

Tulburarea de Stres Post-Traumatic (TSPT) reprezintă una dintre cele mai problematice boli de care suferă omul modern. În opinia specialiştilor, TSPT se devoltă după ce experimentăm un eveniment pe care îl percepem ca fiind unul periculos, şocant sau înfricoşător, iar trauma este resimţită puternic la nivel psihologic şi fiziologic. Mai mult decât atât, persoanele care nu îşi pot reveni în urma şocului, şi suferă de stres post-traumatic, vor retrăi iar şi iar calvarul prin care au trecut, având halucinaţii şi coşmaruri, vor evita persoanele care le aduc aminte de evenimentul traumatic, vor suferi de insomnii, vor fi furioşi, vor fi depresivi şi pot suferi de afecţiuni fizice, precum tensiune arterială crescută, ritm cardiac ridicat, tensiuni musculare sau greaţă. Din păcate, în multe cazuri TSPT poate conduce la gesturi din ce în ce mai disperate, culminând cu suicidul.

La ora actuală, singura metodă creată special pentru tratarea stresului post-traumatic este Tehnica Rewind, care se foloseşte de puterea minții pacientului pentru a rescrie modul în care este afectat de evenimentul producător de stres și pentru a-l descărca de emoția negativă. Cu alte cuvinte, tehnica îl ajută pe pacient să deruleze “banda” evenimentului în mintea lui, înainte și într-un mod specific, până când acel eveniment nu mai creează nici o reacție negativă. Odată realizat acest pas, persoana care suferă de TSPT va fi eliberată de coșmaruri, ruminații și teroarea de a retrăi acel eveniment abominabil și traumatizant.

Sambătă, 04 Februarie, Dr. David C. Muss va susține pentru prima dată în Europa de Est și în România un Seminar dedicat în special tratării Stresului Post Traumatic. Este o ocazie specială de a învăța direct de la sursă, cea mai eficientă metodă de tratare a acestei tulburări groaznice.

Dr. David C. Muss este preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Tratare a Traumei prin Tehnica Rewind, membru licențiat al Societății Apothecaries (LMSSA) din Marea Britanie, precum și Laurea Medicina e Chirugia (University of Rome, Italy). În prezent este directorul unității de Tratare a Stresului Post Traumatic la Spitalul BMI din Birmingham, Marea Britanie. Totodată, este autorul a numeroase studii şi cărţi, dintre care amintim lucrarea de referinţă “The Trauma Trap: Are you tired of “getting nowhere” therapy? Tired of the recall yet fearful treatment may make you worse. The Rewind Technique will give you a 90% chance of closure”.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here