CTP Iasi majoreaza tarifele de transport, incepand din luna iunie. O calatorie va costa 3 lei

0
91

Compania de Transport Public (CTP) pregăteşte scumpirea tichetelor de călătorie. Măsura va intra în vigoare cel mai probabil in luna iunie a acestui an, potrivit estimarilor facute de primarul Mihai Chirica.
Biletul cu o valabilitate de 120 minute va costa 3 lei, cu 20% mai mult faţă de preţul actual. Pentru călătoriile în zona metropolitană, costul va rămâne la 3,5 lei. Scumpirile vor afecta şi celelalte tipuri de tichete: abonament o zi (noul cost este de 12 lei), abonament 7 zile (30 lei), abonament 30 zile (oraş – 110 lei, metropolitan – 150 lei), abonament 6 luni (550 lei) şi abonamentul pentru 1 an (1.100 lei).
Facilităţile acordate de Primărie vor rămâne în vigoare, respectiv gratuităţi sau reduceri pentru pensionari, elevi, studenţi şi alţi beneficiari. Cauzele scumpirii fac referire în special la creşterea preţului la energie şi combustibili.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here