Trei opere din colecția familiei Ceaușescu, în licitația colecțiilor de artă

0
110

Peste 10 colecții istorice se reunesc în cel mai însemnat eveniment al pieței românești de artă din acest sezon – Licitația de Primăvară, care va avea loc săptămâna viitoare, marți, 22 martie, la Casa de Licitații A10 by Artmark.
Inedit, în cadrul Licitației de Primăvară sunt prezente 3 opere semnate de mari maeștri ai artei românești, ce provin din colecția familiei Ceaușescu. Theodor Pallady, Nicolae Tonitza și Alexandru Ciucurencu sunt artiștii care semnează picturile importante ce au aparținut familiei Ceaușescu, valorând peste 100.000 de euro, și care, după decenii de deținere privată și controversată, se pregătesc să intre în circuitul transparent și corect al valorilor de artă.
„Sena către Notre Dame”, pictată de Theodor Pallady în perioada sa pariziană, în anii ’20, a fost estimată conservativ de casa de licitație la 20.000-30.000 de euro. Istoria provenienței operei de artă: tabloul a făcut parte din colecția doctorului oncolog Leontescu și a fost achiziționat Nicu Ceaușescu de la familia fiicei acestuia în 1986. Ulterior, lucrarea a fost luată în evidența patrimoniului cultural național, iar la începutul anilor 1990 a fost sechestrată, împreună cu toate bunurile personale ale lui Nicu Ceaușescu, de către Procuratura Generală și predată în custodia Muzeului Național de Artă al României. După ridicarea sechestrului asigurător și mai multe acțiuni în instanță, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive din 2006 a Tribunalului București, Muzeul Național a restituit o parte din lucrările de artă sechestrate moștenitorilor lui Nicu Ceaușescu (Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean), potrivit declarației de proveniență a operei, semnată de Mircea Oprean la 20 iunie 2012.
Același traseu controversat l-a urmat și pictura „Cap de copil” a lui Nicolae Tonitza, care are o estimare, în licitația din 22 martie, de 15.000-25.000 de euro. Opera a revenit în colecția familiei Ceaușescu în 2009, după ce a fost restituită de Muzeul Național moștenitorilor lui Nicu Ceaușescu, conform declarației de proveniență datată 2 decembrie 2012 și semnată de către Mircea Oprean. Lucrarea, creată în preajma lui 1920, este una dintre primele ce se înscriu în tipologia ce va defini ulterior memorabil opera lui Tonitza în conștiința publică, drept pictor al geniului copilăriei. Numele menționat de artist pe verso-ul lucrării – „Nelu”, propune drept posibil model pentru tipul capului de copil pe Ionel Mohor, fiul prietenului și fostului coleg de școală Dimitrie Mohor, cel pe care avea să îl picteze și ani mai târziu, în alte ipostaze, toate celebre.
12.000-18.000 de euro este estimarea conservativă pe care casa de licitație a stabilit-o pentru pictura „Natură statică cu pipă și ulcior cu garoafe”, semnată de Alexandru Ciucurencu, provenind din aceeași colecție. Tabloul, datat 1947, a fost făcut cadou Zoiei Ceaușescu, fiica cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu și soția lui Mircea Oprean, cu ocazia zilei acesteia de naștere (înainte de 1980). Bunurile familiei Zoia Ceaușescu și Mircea Oprean au avut aceeași soartă ca și cele ale lui Nicu Ceaușescu, sechestrate în 1990, preluate de Muzeul Național de Artă, repuse în posesie în 2011, în baza unei hotărâri judecătorești – fapt consemnat și în declarația lui Mircea Oprean din 20 iunie 2012. Opera a fost clasată în categoria Fond a Patrimoniului Național Cultural, fiind semnalată ca atare în catalogul de licitație.
Fiecare dintre aceste trei picturi, având o proveniență istorică tulburată, poate ajunge, cu ocazia acestei vânzări publice, într-o colecție de artă veritabilă a unui iubitor de artă românească autentică și în circuitul corect al valorilor patrimoniale. Licitația de Primăvară, din 22 martie, reunește toate numele mari ale picturii românești: Grigorescu, Andreescu, Aman, Tonitza, Pallady, Petrașcu, Iser, Dărăscu, Ressu, Mutzner, Stoenescu, Ciucurencu, Țuculescu, Șirato, Vermont, Băncilă, Schweitzer-Cumpăna, Ștefan Popescu, Verona, Vânătoru, Piliuță etc. Capodoperele semnate de marii maeștri ai artei românești pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță. Programul expoziției: luni-duminică, 10:00-20:00.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here