Cum arăta Bucureștiul în vara lui ’56. Imagini de colecție, surprinse într-o vară de altădată

0
94

În miezul verii, când știrile despre temperaturi record nu mai contenesc să apară, cu greu vreuna îți mai poate atrage cu adevărat atenția. Parcă te topești numai când citești titlurile și zărești hărțile colorate de meteorologi, după cum bate… canicula, căci vântul nici nu mai adie. Și totuși, de sub praful istoriei, redactorii rezistenta.net reușesc să facă din caniculă nu doar o banală actualitate, ci un reportaj menit să trezească nostalgii, să îți facă mai plăcute clipele de toropeală: „În vara lui 1956, la București soseau fotoreporteri ai presei din Germania Democrată (RDG), stat socialist bun prieten cu – pe atunci – tânăra Republică Populară Romînă (RPR). Nu trecuseră încă 9 ani de când Regele abdicase, iar Patria socialistă era condusă spre noi culmi de civilizație și progres de Partidul Muncitoresc Romîn (PMR), în frunte cu prim-secretarul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mai erau 2 ani până când trupele sovietice urmau să plece din RPR, așa că prietenia româno-sovietică nu mai era atât de cușer. În vara lui ’56 la București era cald. Foarte cald. Oamenii își stingeau setea la țâșnitoarele care le ieșeau în cale pe bulevarde. Deși era cel mai negru deceniu al secolului 20 în România, fotografiile germanilor arată o Capitală surprinzător de liniștită, parcă toropită sub caniculă. Liniștea de la București era compensată de reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă, pe aceeași vreme toridă. Inamicii regimului comunist mai beneficiau și de excursii la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui. Cel puțin așa zicea propaganda regimului. Urma o toamnă agitată, deoarece în România s-au auzit ecourile mișcărilor studențești de protest din Ungaria, din acel an.Bucureștii lui 1956 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vedem cum arăta orașul după război. Fuseseră două mari evenimente care-l decimaseră: cutremurul din noiembrie 1940 și bombardamentele din al Doilea Război Mondial (aliate, din aprilie 1944 și germane, din august, același an). După, doar se curățase molozul de pe parcelele bombardate și fuseseră demolate clădirile mult prea avariate. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu est-germanii să vedem pe unde s-au oprit”. Așa începe articolul care explică, pas cu paz, poză cu poză, instantaneele realizate în Bucureștiul de la mijlocul anilor ’50, când canicula parcă era altfel.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here