Cum poți să transferi online bani dintr-un cont în altul

0
67

În ultimii ani, mediul online a devenit locul unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului, fie că este vorba despre activități personale ori despre sarcini de serviciu pe care până nu de mult eram nevoiți să le realizăm doar fizic.
Una dintre activitățile pe care, din fericire, acum le putem face zi de zi stând în fotoliul de acasă cu smartphone-ul sau cu laptopul în brațe o reprezintă plățile facturilor sau cumpărăturile online. De asemenea, în momentul de față poți să efectuezi transferuri de bani dintr-un cont în altul fără să mai fii nevoit să mergi la bancă și să pierzi o grămadă de timp stând la cozi. Singura condiție pentru a putea face acest lucru este să ai o conexiune stabilă la internet. Procesul de transfer de bani online este extrem de ușor, iar noi îți vom spune în cele ce urmează cum poți să faci asta.
Majoritatea băncilor care funcționează în prezent pe piața autohtonă pun la dispoziția clienților lor servicii avantajoase prin care aceștia pot efectua transferuri de bani online dintr-un cont în altul. Marele avantaj al acestor servicii este acela că sumele trimise ajung la destinatar în timp real, mai ales atunci când tranzacțiile se realizează între două conturi deschise la aceeași bancă. În același timp, un detaliu extrem de important este faptul că toate tranzacțiile efectuate online sunt confidențiale, iar acestea se desfășoară în condiții depline de siguranță, fără a exista riscul ca datele personale să fie compromise și să devină vulnerabile la atacurile cibernetice.
Pentru a putea realiza transferuri de bani în mediul online ai la dispoziție mai multe variante. Este vorba despre serviciile de Internet Banking, platformele dedicate transferurilor de bani și aplicațiile de tip portofel electronic disponibile pentru smartphone-uri. Pentru a putea realiza transferuri de bani în mediul online ai la dispoziție mai multe variante
Cum transferi bani prin serviciile de Internet Banking?
Transferul de bani dintr-un cont în altul prin intermediul aplicațiilor de Internet Banking sau Mobile Banking oferite de bănci este cea mai la îndemână variantă. Pentru acest lucru trebuie să ai instalată pe telefonul tău mobil aplicația băncii la care ai deschis un cont, să cunoști numele și prenumele celui căruia dorești să-i trimiți bani, precum și codul IBAN al respectivei persoane. Odată ce ai făcut o tranzacție către o anumită persoană vei putea salva profilul și datele acesteia, iar în acest caz următorul transfer se va rezuma doar la câteva clicuri. Acest lucru este valabil și în cazul portofelelor electronice, nu și în cazul platformelor dedicate.
Pentru a realiza transferul de bani trebuie să urmezi pașii:
Selectează opțiunea „Transfer/Plată în lei sau în valută”;
Completează câmpurile necesare identificării beneficiarului – nume/prenume beneficiar, numărul de cont al acestuia, adică IBAN-ul, codul SWIFT al băncii etc.;
Introdu detaliile de plată, suma de bani pe care urmează să o trimiți și, opțional, referința pentru beneficiar; Finalizează tranzacția și confirmă plata.
Poți face transferuri și între conturile tale bancare, mai ales atunci când vrei să faci un transfer internațional și ai nevoie să convertești banii în moneda pe care vrei să o trimiți.
Cum transferi bani pe un website specializat?
În cazul în care alegi un site specializat pentru transferuri online, precum Wise, va trebui să realizezi următorii pași:
Dacă site-ul respectiv solicită acest lucru, va trebui să-ți faci un profil gratuit. Unele platforme nu necesită realizarea unui cont;
Selectează opțiunea „Transferă” din meniul principal;
Rezervă un transfer în care să menționezi suma de trimis și detaliile destinatarului. Atenție! Pentru ca tranzacția să se poată realiza, persoana căreia vrei să-i trimiți bani trebuie să aibă contul activat pe respectivul site; Cele mai bune platforme online unde poți trimite bani dintr-un cont în altul sunt WesternUnion, Wise, TransferGo și MoneyGold.
Cum transferi bani cu ajutorul aplicațiilor de smartphone?
Aceasta este una dintre cele mai simple metode pentru a trimite online bani dintr-un cont în altul. În cele ce urmează, îți vom arăta cum poți face acest lucru cu ajutorul uneia dintre cele mai bune aplicații de acest gen, și anume BT Pay: Intră în aplicație și alege opțiunea „Transferă bani”; Poți alege varianta prin care poți realiza transferul, și anume folosind numărul de telefon al persoanei respective, dar numai dacă și aceasta folosește BT Pay, sau introducând codul IBAN; Apoi trebuie să introduci detaliile de plată, IBAN-ul persoanei căreia vrei să îi trimiți suma și numele acesteia; Apoi trebuie să apeși butonul „Continuă”; În final, autorizezi tranzacția prin introducerea metodei de deblocare a telefonului și gata!
sursa: Libertatea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here