Daniel Bodnar a fost operat și s-a trezit din anestezie. Urmează să plece la recuperare, la Viena

0
65

Activistul de mediu Daniel Bodnar, care în noaptea de luni spre marţi a suferit un grav accident de circulație, a fost operat în cursul acestei zile la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Primele informaţii vin de la sora victimei, dr. Daniela Pintican: „ Am discutat cu medicii din echipa operatorie, care au făcut ceea ce a ținut de ei, la cele mai înalte standarde, și le mulțumim. Lui Daniel i-au fost refăcuți corpii vertebrali. Au fost găsite leziuni importante la nivelul măduvei spinării. De acum Dumnezeu își va face partea Lui, cu siguranță!“.
Potrivit acesteia Daniel Bodnar s-a trezit din anestezie, iar joi urmează să i se facă un examen neurologic.
„Va urma o perioadă lungă și intensă de recuperare. Căutăm cele mai bune soluții pentru că ne dorim cu ajutorul lui Dumnezeu ca Daniel să poată umbla din nou”, a adăugat Daniela Pintican care a menționat că recuperarea o va face în Viena, acolo unde Daniel are două surori.
„Urmează să facem demersurile necesare pentru a începe cât mai repede posibil procedurile. Noi ca familie îl susținem, avem nevoie și de susținerea voastră! Vă mulțumim pentru susținere și pentru toate mesajele. Daniel este un om preaiubit de Dumnezeu, familie și de toți oamenii care îl cunosc și știu că lupta lui a fost, este și va fi pentru dreptate și adevăr. Cu Dumnezeu înainte!”, a mai scris dr. Daniela Pintican.

sursa: jurnalfm.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here