De astăzi, achizițiile de produse și servicii vor fi simplificate

0
84
Achizitii-proiecte.ro –  platforma care te ajută să întocmești rapid și eficient dosarele de achiziție în proiectele cu finanțări europene
 
Techmatch, un startup finanțat prin programul Startup+, a lansat o platformă care vine în sprijinul antreprenorilor care se confruntă cu problema birocrației în procesul de achiziții de servicii și produse din cadrul programelor de finanțare: https://achizitii-proiecte.ro .
Plecând de la această nevoie, au decis să dezvolte o soluție pentru generarea automată a documentației necesare. Pentru implementarea ei au apelat la expertiza unor consultanți în administrarea finanțărilor europene și o echipă specializată în software development.
Anual sunt finanțate prin programele guvernamentale mii de startup-uri și IMM-uri care apoi sunt suprasolicitate și depășite de volumul de formalități ce trebuie să le îndeplinească, fapt ce duce la întârzieri și riscuri majore pentru proiect, chiar pierderea banilor. 
Pornind de la această nevoie, platforma achizitii-proiecte va facilita identificarea  celor  mai buni furnizori și întocmirea rapidă și automată a  documentației necesare realizării procedurilor de achiziție. Astfel, sunt  puși în contact cumpărătorii și furnizorii de echipamente și servicii B2B (Business to Business), într-o manieră simplă și eficientă. 
 
Valentin Maior – co-fondator TechMatch
“În calitate de beneficiar al unei finanțări de tip Startup+ am realizat că procesul de achiziții în cadrul finanțării presupune mult efort și timp din partea antreprenorilor, resurse pe care le-am putea investi  mult mai bine în dezvoltarea afacerii. 
Startupul cu care am accesat finanțarea, Techmatch, a luat naștere din dorința de a aduce valoare în procesul de achiziție de clienți pentru companiile și startupurile tech din Romania. Dezvoltarea unei platforme de intermediere (Achizitii-Proiecte.ro) care sa vină în sprijinul antreprenorilor dar și al furnizorilor de servicii și produse este un prim pas în viziunea noastră de a sprijini ecosistemul antreprenorial.
Printre avantajele platformei Achizitii-Proiecte aș enumera: efort și timp redus în procesul de achiziții, un număr mai mare de oferte din care se poate alege, generare de business pentru furnizori, generarea de documente necesare pentru procesul de achiziții în cadrul finanțarilor și nu în ultimul rând dezvoltarea unui ecosistem de companii care pot interacționa și susține reciproc pe termen lung. Ne dorim ca fiecare antreprenor român care a accesat o finanțare de tip Startup Nation, Diaspora Startup sau Startup Plus să beneficieze de aceste facilități”.
 
Laviniu Chiș, colaborator Platformă, antreprenor și consultant finanțări europene
“În cele câteva sute de proiecte implementate până acum, cea mai mare provocare din punct de vedere a timpului și documentelor s-au dovedit a fi procedurile de achiziție. Solicitarea a cel puțin 3 oferte, convingerea furnizorilor să le întocmească corect, încheierea contractelor de vânzare cumpărare, furnizarea garanțiilor și procesul verbal de recepție au dat bătăi de cap multor beneficiari de finanțări nerambursabile, iar aceasta platformă rezolvă exact aceste probleme.” 
 
Platforma se poate folosi gratuit de către antreprenori timp de 60 de zile de la înregistrare, după care plata se va face în baza unor credite pre-plătite de utilizatori, din care punctele vor fi consumate în funcție de documentele și ofertele accesate. 
Pentru mai multe informații, vizitați http://achizitii-proiecte.ro, sau pe  Facebookhttps://www.facebook.com/achizitiiproiecte/.
 
Despre Achiziții Proiecte
Achiziții-Proiecte este unul dintre proiectele lansate de  co-fondatorii Techmatch în ultimii ani, care vine în sprijinul antreprenorilor la început de drum cu scopul de a le ușura eforturile birocratice în procesele de achiziții publice prevăzute în programele de finanțare guvernamentale și europene. 
Platforma se adresează tuturor beneficiarilor de finanțări nerambursabile în cadrul Programelor Guvernamentale sau Europene, care vor să desfășoare proceduri de achiziție produse, echipamente sau servicii în condițiile impuse de Ordinul Ministerului Finanțelor Europene 1284. Antreprenorii pot crea rapid și sigur licitații, pot aduna și compara ofertele eficient pentru a lua cele mai bune decizii pentru afacerea lor. Furnizorii înregistrați pe platformă au trecut printr-un proces riguros  de selecție și au fost evaluați folosind informații publice și baze de date disponibile. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here