Registrul persoanelor care au comis infracţiuni sexuale, necesitate în România, însă normalitate în state precum SUA, Marea Britanie, Franţa, Canada, Serbia

0
57

Fundația World Vision România consideră că prin adoptarea Legii privind „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale“ țara noastră face un pas înainte în ceea ce privește prevenirea riscului de exploatare și abuz sexual al copiilor. Aceste măsuri sunt extrem de necesare în România, având în vedere că anul trecut au fost raportate aproximativ 1000 de astfel de cazuri, în timp ce, potrivit unui studiu lansat la începutul acestui an, ne clasăm pe poziţia 21 din 40 după țări precum Tanzania, Kenya şi Uganda în ceea ce priveşte măsurile luate împotriva exploatării şi abuzului sexual al copiilor.
În 2018, dintre cele 15.253 de cazuri de abuz și exploatare a copiilor raportate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, 977 de cazuri au fost abuz sexual (951) și exploatare sexuală (26). Îngrijorător este faptul că aproape două treimi dintre cazurile raportate de abuz sexual au avut loc asupra copiilor din mediul rural (580), iar mai mult de jumătate (451) dintre cazurile de abuz și exploatare sexuală a copilului au avut loc în familie. Cazurile de abuz sexual au vizat copii de toate vârstele, de la 1 an până la 18, cele mai multe fiind înregistrate în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani – 471, urmate de copiii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani – 287, între 7 și 9 ani – 117, între 3 și 6 ani – 65, 6 cazuri la copiii între 1 si 2 ani și 5 cazuri la copii de 18 ani. Trebuie să ţinem cont de faptul că aceste cazuri raportate reprezintă doar o parte dintre abuzurile petrecute în România, asta pentru că fiecare cifră oficială ascunde realitatea altor sute de cazuri neraportate.
Țara noastră a obţinut un scor de doar 52,8 din 100 în ceea ce priveşte măsurile luate împotriva exploatării şi abuzului sexual al copiilor, conform studiului Out of the shadows lansat de The Economist Intelligence Unit la începutul acestui an – https://outoftheshadows.eiu.com/. Astfel, ocupăm poziţia 21 din cele 40 de ţări analizate în acest studiu – clasându-se după Tanzania, Kenya şi Uganda – şi avem cel mai mic scor general din Uniunea Europeană.
Cel mai mare scor a fost obţinut de Marea Britanie (82.7), urmată de Suedia (81,5) şi Canada (75,3).
Studiul arată că ţara noastră este deficitară atât în ceea ce priveşte resursele alocate şi capacitatea statului de răspuns la această problemă, cât şi în ceea ce priveşte implicarea mediul de afaceri, societăţii civile şi mass-mediei în prevenirea riscurilor şi sprijinirea victimelor.
Existenţa unui astfel de „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale“ a fost unul dintre indicatorii măsuraţi de studiul Out of the Shadows, însă la momentul derulării studiului România nu avea un astfel de registru. Registrul naţional al persoanelor care au comis infracţiuni sexuale funcţionează în state precum SUA, Canada, Marea Britanie, Australia, Africa de Sud, Franţa, Coreea de Sud, Serbia.

Din acest motiv, considerăm că obligația ca orice persoană care intră în contact cu copiii la locul de muncă să prezinte un „certificat de integritate comportamentală“ care confirmă că nu este agresor sexual, prevăzută de Legea 118/2019 privind „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale“, este o măsură benefică și necesară.
World Vision România este implicată în prevenirea riscului de abuz, neglijare sau exploatare a copilului prin programe şi campanii de conștientizare la nivelul comunității, cele mai multe cu implicarea copiilor.

Toți angajații, membrii Consiliului Director, voluntarii, internii sau alți afiliați ai Fundației iau la cunoștință și declară în scris că vor respecta Politica World Vision România de protectie a copilului și adultului, care este dezvoltată în conformitate cu Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului (Legea 272/2004) și cuprinde standarde de protecție a copilului și a adultului.
Angajații și afiliații World Vision sunt instruiți periodic despre standardele de protecție a copilului și adultului și au un comportament care protejează beneficiarii copii și adulti, previne exploatarea și abuzul sexual, precum și orice altă vătămare intenționată sau neintenționată a copiilor și adulților din programele World Vision.

Fundația ia măsuri speciale pentru a verifica candidații pentru poziții de personal, membrii Consiliului Director, voluntari, interni sau alți afiliați, care se așteaptă să interacționeze direct cu copiii și adultii sau care au acces la informații personale despre copii. Acestora li se verifică identitatea și cazierul atât înainte de angajare, cât și la anumite perioade după angajare, conform legislației și contextului național.

În prezent, fundația este în proces de actualizare în regim de urgență a procedurii de angajare, pentru a include certificatul de integritate comportamentală în lista documentelor obligatorii pe care angajații trebuie să le prezinte la angajare.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

59 − 54 =