La fiecare câțiva ani, administrația condusă de Mihai Chirica redescoperă, cu un zel suspect de convenabil, o problemă veche și bine cunoscută – șarpantele și mansardele improvizate de pe blocurile din Iași. De fiecare dată, scenariul este același – declarații ferme, cifre alarmante, promisiuni de siguranță publică și, în final, aceeași lipsă cronică de rezultate.
De această dată, ni se servește din nou o „monitorizare atentă”. Nu prima, nu a doua, ci cel puțin a patra astfel de acțiune dispusă de primar către Poliția Locală. O operațiune care, în mod previzibil, produce doar statistici și comunicate de presă, nu soluții reale.
Sute de pericole tolerate ani la rând
Datele oficiale, sunt, într-adevăr, îngrijorătoare: 622 de construcții identificate pe terasele blocurilor — 471 de șarpante și 151 de mansarde. Însă aceste cifre nu sunt o descoperire recentă, ci o confirmare a unei toleranțe administrative care durează de ani de zile.
Cum s-a ajuns aici, cine a permis, cine a închis ochii, cine a semnat sau a evitat să verifice? În loc de răspunsuri, primim aceeași retorică liniștitoare – „nu vrem să pedepsim, vrem să ajutăm”.
„Nu vrem să pedepsim” – traducerea unei neputințe administrative
Discursul blând al primăriei ascunde, de fapt, o incapacitate evidentă de a impune legea. În orice alt oraș funcțional, construcțiile neautorizate și periculoase nu sunt „consiliate”, ci sancționate și eliminate prompt sau, în cazul șarpantelor comuniste acoperite cu la fel de comunistul azbest cancerigen, se propun soluții tehnice, autorizări și finanțări pentru schimbarea soluției de învelitoare a blocului.
În Iași, însă, administrația preferă să joace rolul mediatorului binevoitor, organizând întâlniri și oferind „consiliere constantă”, în timp ce riscurile rămân suspendate deasupra capetelor locatarilor, la propriu.
Această abordare ridică o problemă gravă -de când siguranța publică a devenit negociabilă, pentru că, dincolo de declarații, exact asta se întâmplă?
Recensăminte repetate, zero finalitate
Faptul că această „inventariere” este reluată periodic fără rezultate concrete arată clar că avem de-a face cu o strategie de imagine, nu cu o politică publică eficientă.
Se numără, se notifică, se discută, dar nu se rezolvă. Între timp, construcțiile improvizate continuă să degradeze structuri de rezistență, să creeze riscuri de incendiu și să pună în pericol vieți. Mai grav, această perpetuă tergiversare transmite un mesaj periculos – ilegalitatea este tolerată, atâta timp cât este suficient de răspândită.
Promisiuni de „măsuri ferme”, încă un episod din același serial cu proști
Primăria anunță, previzibil, că acele construcții care reprezintă „un pericol iminent” vor fi dezafectate. Însă experiența ultimilor ani arată că aceste „măsuri ferme” rămân, de cele mai multe ori, la stadiul de intenție.
În lipsa unor acțiuni concrete, transparente și consecvente, aceste declarații nu sunt decât o nouă rundă de demagogie administrativă.
Un primar prins între complicitate și populism
Cazul șarpantelor și mansardelor din Iași nu mai este demult o problemă tehnică, ci una de credibilitate din partea unei primării prinse mai mult în scandaluri decât în realizări. Repetarea acelorași acțiuni fără rezultate sugerează fie o lipsă gravă de competență, fie o complicitate tacită cu haosul urbanistic.
În ambele cazuri, cetățenii sunt cei care plătesc prețul prin insecuritate, prin degradarea orașului și printr-o administrație care pare mai preocupată de imagine decât de soluții reale.
