Depăşirea cotelor de pericol pe râul Bârlad. Cod galben pe Bahlui pana maine seara

0
93

În ultima perioada, în spaţiul hidrografic Prut – Bârlad s-au înregistrat precipitaţii însemnate, cu caracter torenţial, care au atins şi depăşit 120 l/ mp.  Ca urmare a precipitaţilor au fost înregistrate creşteri de niveluri şi debite pe majoritatea cursurilor de apă din spaţiul hidrografic Prut – Bârlad, fiind atinse şi depăşite fazele specifice de apărare, cea mai mare valoare fiind înregistrată pe râul Bârlad la staţia hidrografică Negreşti,  +78 CP (cota de pericol). Lucrările hidrotehnice aflate în administrarea ABA Prut-Bârlad s-au comportat în condiții de siguranță, iar echipele Apelor Române au intervenit cu materiale și utilaje, fiind instituită starea de vigilență maximă și monitorizarea permanentă a evoluţiei fenomenelor hidrometeorologice.

Personalul ABA Prut-Bârlad a executat consolidări şi supraînălţări cu saci umpluţi cu nisip,, s-au executat lucrări de etanşare a stăvilarului de la Nodul hidrotehnic Bârlad –Delea şi s-au  etanşat două subtraversări pe sectorul amonte pod Crasna. Totodată s-au executat stopări ale infiltraţiilor apărute în taluzurile digurilor şi manevre de pregolire a lacurilor de acumulare. ABA Prut – Bârlad asigură în permanenţă patrulări pe sectoarele indiguite al râului Bârlad şi afluenţi  pentru a observa modul de comportare a  digurilor  pe parcursul tranzitării debitelor  de viitură.

Administrația Bazinală Prut-Bârlad a transmis atenționările de fenomene meteorologice periculoase imediate, de tip now-casting, emise de Centrele Meteorologice Regionale, conform fluxului informațional pentru situații de urgență. Avertizările au fost transmise către Prefectura județelor Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi la  Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență care, la rândul lor, le-au retransmis către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență.

În prezent, angajați ai Administratiei Bazinale de Apă Prut – Bârlad  monitorizează permanent toate cursurile de apă, pentru a evita evenimentele cu impact negativ, şi au în vedere măsuri de intervenţie în zonele  critice, în vederea asigurării unei secţiuni optime de scurgere a apei.

Institutul Naţional de Hidrologie a retras codul roşu de inundaţii în spaţiul hidrografic Prut-Bârlad, fiind instituit cod galben hidrologic pe râurile Sitna (jud. Botoşani), Bahlui (Iaşi) şi Bârlad (Vaslui) în perioada 04.06.2016 ora 12:00 – 05.06.2016 ora 18:00.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here