Dezvoltator imobiliar, condamnat definitiv în urma unui scandal de proporţii! Acuzat că şi-a sechestrat un partener de afaceri!

0
1
Dezvoltator imobiliar, condamnat definitiv în urma unui scandal de proporţii! Acuzat că şi-a sechestrat un partener de afaceri! Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au emis sentinţa în cazul dezvoltatorului imobiliar Marius Ciprian Crîşmaru, zis “Boris”
 
Instanţa admite apelul declarat de inculpatul Crîşmaru Marius Ciprian. Îi aplică acestuia pedeapsa principală rezultantă de un an şi nouă luni de închisoare (cu suspendare) şi 80.000 de lei amendă penală. Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul Sîrghii Igor şi de partea civilă. Definitivă“, au afirmat judecătorii ieşeni. Amintim că, iniţial, Crîşmaru a primit de la Judecătoria Iaşi o pedeapsă de doi ani şi trei luni de închisoare, cu suspendare, şi o amendă penală de 80.000 de lei. În acelaşi dosar, Igor Sîrghii a fost condamnat la un an şi nouă luni de închisoare, cu suspendare, şi o amendă penală de 30.000 de lei. Dar sentinţa a fost contestată. 
 
Ce au spus oamenii legii 
 
Procesul celor doi a început în urmă cu aproximativ trei ani. Procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a lui Ciprian Marius Crîşmaru şi a lui Igor Sîrghii după un incident violent. 
 
Pe 20 mai 2023, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în satul Vișani, într-un bloc, sub pretextul existenței unor probleme de montaj la ușile de interior, inculpatul a chemat-o pe persoana vătămată în apartamentul situat la parter în stânga singurei uși de acces, a încuiat ușa de acces în apartament, iar, în acest fel, l-a lipsit de libertate în mod ilegal timp de aproximativ zece minute, timp în care a exercitat și acte de violență fizică față de persoana vătămată. Inculpatul a lovit persoana vătămată cu pumnii și picioarele peste față și corp, acesta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. După ce a lipsit-o de libertate pe persoana vătămată, chiar înainte să o elibereze, a amenințat-o atât pe acesta, cât și pe membrii familiei cu acte violență și moartea, pentru a nu sesiza Poliția și a evita tragerea la răspunderea penală. În sarcina celuilalt inculpat s-a reţinut că, pe 20 mai 2023 în jurul orei 12:30, cunoscând rezoluția infracțională a co-inculpatului, împreună cu acesta, au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe persoana vătămată“, au spus anchetatorii ieşeni. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here