Documente ilegale, la baza tăierilor din pădurea Dobrovăț. Costel Alexe, în capul listei de vinovați

0
205

O instanță judecătorească a hotărât că amenajamentul silvic, documentul pe care îl flutura Costel Alexe în pădurea Dobrovăț, este ilegal, ca de altfel și toate aceste tăieri făcute pe baza lui în ultimii doi ani. În baza documentului incriminate, se consfințea o hoție de proporții – tăierea a peste 750.000 metri cubi de lemn din pădurea Dobrovăț. La acest moment, tăierile din pădurea Dobrovăț sunt suspendate prin decizie judecătorească pentru nerespectarea legislației de mediu, dar sunt semnale că drujbarii încă continua măcelărirea pădurii. AgoraPress vă prezintă care sunt pașii de urmat în cazul în care prindeți în flagrant echipe de drujbari în pădurea Bărnova-Dobrovăț

După aproape 2 ani de lupte în instanțe, Asociația Agent Green a reușit să învingă hidra instituțională formată din Ministerul Mediului, Agenția de Protecția Mediului Iași, Direcția Silvică Iași, Ocolul Slvic Dobrovăț și Ocololul Silvic Lunca Cetățuii și să salveze din calea drujbelor acestora, cea mai mare pădure secuară a Iașului.  

Anul trecut, ministrul de atunci al mediului Costel Alexe, la o conferință de presă în Codrii Iașilor, ne arăta un document, amenajamentul silvic, susținând prin asta că “tăierile sunt legale”. Atunci noi i-am înmânat petiția cu 4000 de semnături contestând nu legalitatea, si oportunitatea tăierilor de producție pe 99% din suprafața unei păduri lângă a doua cea mai mare aglomerare urbană din țară, 500.000 de locuitori”, susțin activiștii de mediu ieșeni.

În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel București a hotărât că amenajamentul silvic, documentul din mâna ministrului de atunci, este ilegal, ca și toate aceste tăieri făcute pe baza lui în ultimii doi ani. Amenajamentul a fost aprobat fără respectarea legislației de mediu, practic o hârtie și câteva ștampile au spus că, în aceste vremuri în care simțim deja impactul schimbărilor climatice, poți să tai peste 750.000 de m cubi de lemn, și asta doar cantitatea oficială din acte, fără un studiu de impact.

Vinovații pentru tăierile de la Dobrovăț

Meritul pentru oprirea tăierilor din pădurea Dobrovăț îl are Agent Green, organizația care a intentat acest proces acum peste un an și care a tras nenumărate semnale de alarmă asupra nerespectării legislației de mediu, în acest caz chiar de agenți ai statului roman.

Cine e vinovat pentru faptul că a fost nevoie ca o instanță de judecată să intervină pentru a opri aceste tăieri ilegale? Nu trebuie să spunem noi, a spus instanța de judecată. Acuzații din proces, care includ Ministerul Mediului, Direcția Silvică Iași, cele două ocoale silvice și Agenția Pentru Protecția Mediului Iași. Nu este discuție aici! În special că de doi ani jumatate societatea spune că aceste tăieri nu sunt normale și caută un dialog pentru găsirea de soluții de compromis. Nu s-au vrut modificări de substanță. Cine este responsabil pentru impactul opririi tăierilor? Noi credem că răspunderea aparține complet vinovaților, cum au decis judecătorii. Vedem deja discursuri instigatoare și manipulative, care fac referință la nevoie de lemn a oamenilor sărmani din zona pădurii. Direcția Silvică Iași, Romsilva, știu de proces de un an, și mai gestionează încă patru ocoale silvice doar la noi în județ. Suntem siguri că au prioritizat deja aprovizionarea celor necăjiți cu lemn de foc la același preț, până la urmă gestionează păduri proprietatea publică a statului român pentru cetățenii acestui stat, iar nevoile oamenilor din zonă sunt mici, nu de stejar secular masiv cum s-a tăiat, și departe de cei 750.000 metri cubi”, susțin membrii cmunității Codrii Iașilor.

Activișitii de mediu vor relua invitația la dialog pentru viitorul acestei păduri de lângă oraș, cu implicarea sociatății civile din start, nu doar simularea implicării cum s-a făcut la “dezbateri” organizate anterior dar aranjate în spatele ușilor închise.

Știm că s-a făcut recurs la hotărârea judecătorească, dar, pe baza precedentelor, nu credem că are șanse și amenajamentul va fi anulat. Facem un apel la ieșeni, ca în cazul în care vor auzi manipulări cum că din cauza acvilei, buhăi sau vreo-unui “gândac” vor îngheța oamenii în case, semnalați-le nouă să le expunem, deobicei altele sunt interesele din spate. Presiunea trebuie pusă pe vinovații care au capacitatea și răspunderea să rezolve aceste situații, precum și să lucreze activ la deblocarea tensiunii din ultimii ani prin găsirea unui echilibru mai bun pentru aceste pădurii”, este apelul celor de la Codrii Iașilor

Toate tăierie sunt penale. Ce trebuie să faci dacă vezi tăieri în pădurea Dobrovăț

Totodată, dacă ieșenii vor vedea alte răieri sau transporturi de lemn în pădurea Bârnova-Dobrovăț, unde tăierile sunt suspendate prin hotărâre judecătorească, sunt rugați să sune la 112, semnalând încălcarea ordinului judecătoresc, să aștepte echipajul de poliție și să înregistreze procesul verbal cu aceștia.  Procesul verbal trebuie să documenteze locația, ce se întâmplă, și dacă este un transport de lemn, să indice explicit proveniența acestuia. Totodată, li se va putea indica și hotărârea judecătorească de suspendare a amenajamentului dacă polițiștii pretind că nu știu.

“În astfel de situații, recomandarea este ca cei care sesizează tăieri sau transport de masă lemnoasă, să documenteze  locația pentru a evita posibile mușamalizări sau alte ingerențe. Recomandăm aplicația GPS Maps Camera, care include pe poze și video-uri coordonatele GPS ale locației precum data și ziua. Pozați activitatea, sau transportul cu numărul mașinii vizibil. În orice situație, trimiteți-ne și nouă un mail pe codrii.iasilor@gmail.com. Dacă este vorba despre un transport, puteți verifica și aici: https://inspectorulpadurii.ro/, sunt recomandările activiștilor de mediu.

La acest moment, tăierile din pădurea Dobrovăț sunt suspendate prin decizie judecătorească pentru nerespectarea legislației de mediu. Ilegale au fost și tăierile din ultimii doi ani, de când a intrat în vigoare acest amenajament, cele ce au stârnit indignarea opiniei publice. În acest moment orice tăiere sau activitate silvică este constituie faptă penală, conform avocatului Agent Green. Decizia este executorie de la data pronunțării, deci nu mai este nevoie de nici o comunicare oficială pentru a intra în vigoare. Cu toate acestea, există încă semnale că încă au loc tăieri și transporturi, după intrarea în vigoare a ordinului judecătoresc .

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 3 = 2