DOLIU în lumea literară ieseană: a murit scriitorul Dorin Spineanu

0
82

Cultura ieșeană este în doliu: a murit scriitorul Dorin Spineanu. Scriitorul s-a stins din viaţă pe 2 decembrie, în cursul după-amiezii, la vârsta de 61 de ani. Anunţul a fost făcut aseară, pe pagina sa de Facebook, de profesorul Liviu Antonesei, prieten foarte bun al omului de cultură.

Scriitorul Dorin Spineanu a plecat...”, scrie profesorul Antonesei.

Sper că într-o lume mai bună. Asta nu i-a plăcut din cale afară, altfel era mai grijuliu cu el însuşi. Ne-am cunoscut în 1974 – 75 în mediul redacţiei Opiniei Studenţeşti, căruia cel cu care avea să devină cumnat, Silviu Lupescu, avea să-i dea faţa pe care a purtat-o decenii. Prieteni buni am devenit în vara lui 1977, când ne întâlneam frecvent pe terasa de la Amandina, unde discutam literatură la o cafea sau o oranjadă, niciodată alcool. Îmi arăta ce-a mai scris, poezii sau proză, şi îmi plăcea foarte mult cum scrie, până la o uşoară invidie frăţească.

La începutul lui 1990, şi-a distrus cele 5 – 6 manuscrise de poezie, declarând că a venit vremea prozei şi a publicisticii. Probabil, sunt mii de articole scrise de atunci până mai ieri, niciodată adunate… În ciuda felului său dezordonat, boem, a publicat patru volume de proză: Zile sălbatece (roman, Editura Institutul European), Natasha Blues şi Iulia (ambele povestiri, Polirom), sub pseudonimul Michael Despineano, apoi în nume propriu la Editura Cartier, a publicat un thriller excepţional, şi Oraşul de lângă abator (roman verite, Sedcom Libris). Dar trebuie să mai fie cel puţin 4 – 5 romane, îmi amintesc două titluri – Bulvevardele electrice şi Kerosen -, nu ştiu în ce stadiu de redactare.

Acum vreun an mi-a spus că lucrează la Kerosen. Mai sunt câteva zeci pe caiete, carnete şi agende în care a ţinut un jurnal din adolescenţă şi până foarte curând. A avut un talent poetic uriaş, unul de prozator la fel de puternic şi a fost unul din cei mai redutabili polemişti şi pamfletari ai presei post-decembriste. Din păcate, a avut şi o vocaţie a autodistrugerii la fel de mare. În urmă cu 8 – 9 ani i s-a diagnosticat o ciroză. A tratat-o – şi cu medicamente, dar şi cu multă nepăsare. Azi, pe la 15, 45, aceasta l-a răpus. Ştiam că asta se putea petrece oricând în ultimii ani, ştiam că la prânz l-a spovedit preotul din parohia sa, dar este imposibil să mă obişnuiesc cu gândul acestei plecări, al acestei despărţiri.

Ne ştiam de peste 40 de ani, vreme în care prietenia sa a fost de o loialitate impecabilă. Nu ştiu dacă am fost şi eu la fel de loial – în ultimii ani, ne-am văzut mai rar, mă deprima cumplit când vedeam că nu are aproape deloc grijă de el. Când mi-a fost mie mai greu, în toamna lui 1989, a fost printre puţinii care aveau curaj să mă mai viziteze. A semnat şi apelul împotriva realegerii lui Ceauşescu, dar semnătura n-a mai apucat să ajungă în străinătate, băieţii cu ochi albaştri închiseseră perfect cercul. Acum, am început, vorba poetului, dorul fără saţiu… Eternitate uşoară, frate Dorin, poate acolo îţi vei afla liniştea dae care aici n-ai avut parte...”, mai scrie Liviu Antonesei.

Dorin Spineanu, prozator şi poet născut la Timişoara în 1954, a absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi. Publicistul a frecventat revistele ieşene „Dialog” şi „Opinia studenţească” unde i-a cunoscut pe scriitorii Dan Petrescu, Luca Piţu, Liviu Antonesei, Sorin Antohi, Alexandru Călinescu. Dorin Spineanu a debutat publicistic în 1975 în revista „Opinia studenţească” cu un grupaj de poeme. În 1992, scriitorul a debutat editorial cu proza „Zile sălbatice”, apărută la Editura Institutul European. Scriitorul a mai publicat volumele de proză „Răfuială în oraş”, semnat cu pseudonimul Michael Despineano şi „Natasa blues”. În 1989, a obţinut premiul pentru proză al revistei „Steaua” şi premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Moldova în 1993.

Foto 7Est

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here