Doua zile de relaxare in tara sfanta, pentru cuplul Chirica-Harabagiu

0
79

La invitaţia deputatului Ilan Gilon şi a rabinului Yosef Wasserman, la Tel Aviv, capitala statului Israel, în Knesset (Parlamentul statului Israel), primarul Mihai Chirica și viceprimarul Gabriel Harabagiu au participat la ședința specială de comemorare a Pogromului de la Iași din iunie 1941. Manifestarea a avut loc în cursul după-amiezii de marți, 7 martie 2017.

După momentul festiv din Knesset, primarul Mihai Chirica a avut o scurtă întâlnire cu cetățeni israelieni de origine română, cei mai mulți din Iași, invitați să participe la manifestarea care s-a desfășurat în plenul Knesset-ului. După această întrevedere, primarul Iașului a avut o convorbire oficială cu Președintele Knesset-ului (Speaker of Knesset), Yuli-Yoel Edelstein. În cursul zilei de ieri, 8 martie 2017, primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu primarul orașului Ierusalim, Nir Barkat, la sediul Primăriei din Ierusalim. Cei doi edili au discutat despre strategii de dezvoltare a infrastructurii urbane, în condițiile în care atât Ierusalimul, cât și Iașul sunt orașe cu o bogată moștenire istorică. De asemenea, cei doi edili au mai discutat despre inițierea unor schimburi economice între Iași și Ierusalim, dar și despre posibilitatea colaborării în domeniul sănătății și în domeniul IT.

Vreau să-i mulțumesc primarului Ierusalimului pentru deschidere și pentru faptul că s-a arătat interesat de dezvoltarea unor relații între Iași și Ierusalim în domeniul economic, în special sectorul IT, în sănătate și în schimburi de experiență în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii urbane. De asemenea, am discutat mult despre dezvoltarea unor relații în domeniul învățământului universitar. I-am adus la cunoștință domnului primar faptul că Iașul este un oraș care excelează în acest domeniu. Nu în ultimul rând, i-am adresat invitația oficială să vină la Iași. Cred că avem multe de învățat împreună și mă bucur că am fost primit cu atât de multă deschidere”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Cat despre viceprimarul Gabriel Harabagiu, acesta a profitat din plin de banii iesenilor pentru a se reculege la mormantul sfant si a-si cumpara suveniruri.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here