Dupa Ciocciolina, hop si el! Actorul italian de filme porno Rocco Siffredi, candidat la preşedinţia Italiei

0
69

Celebrul star porno italian Rocco Siffredi şi-a anunţat în mod oficial candidatura la preşedinţia Republicii italiene, după ce iniţial a fost vorba despre o glumă, în contextul în care Parlamentul italian întâmpină dificultăţi în a alege un succesor al lui Sergio Mattarella.
Rocco Siffredi şi-a anunţat candidatura la preşedinţie pe Instagram. Acesta pare să profte de haosul unui vot dinamitat de absentiesm şi de voturi în alb atât ale stângii, cât şi ale dreptei, în absenţa unui acord asupra unui nume.
Sâmbătă nu se întrevedea o ieşire din această situaţie, după organizarea a cinci scrutine. ”Este o mare plăcere să aud că politica nu mai este treaba plictisitoare şi tristă cu care suntem obişnuiţi. Aşadar, în lumina noilor deschideri către lumea porno, căreia, aşa cum ştiţi, îi sunt un reprezentat consacrat, îmi anunţ în mod oficial candidtura la funcţia de preşedinte al Republicii”, anunţa în glumă, la 20 ianuarie, starul porno în vârstă de 50 de ani.
”Până la urmă este bine cunoscut faptul că eu am făcut mai mult bine ţării decât toţi politicienii la un loc”, adăuga el cu maliţie. Însă entuziasmul fanilor actorului, care şi-au exprimat bucuria prin mii de comentarii după acest anunţ, a transformat această farsă în realitate.
Bărbatul care a jucat în 1.300 de filme porno şi-a oficializat candidatura câteva zile mai târziu. ”Sunteţi nebuni. Am primit cu o mare bucurie numeroasele voastre mesaje. Mi-aţi scris cu miile. Ce să spun? Incredibil. Mulţumesc mult. Am decis, aşadar să merg înainte şi să-mi oficializez candidatura”, a anunţat el.
Rocco Siffredi este al doilea star porno care candideaza pentru o inalta demnitate in stat, dupa ce inaintea sa, Cicciolina, una dintre cele mai cunoscute actrițe din filmele pentru adulți în anii ʼ80,a fost deputat în Parlamentul Italiei, candidând din partea Partidului Radical, un grup politic extremist de stânga .

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =