Elvetia sustine financiar, in 2016, toate serviciile specializate pentru 50 de copii cu autism din Iasi

0
99

În perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016 A.N.C.A.A.R.- filiala Iași în parteneriat cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iași și Fundația Ancora Salvării implementează proiectul Servicii specializate inovative pentru copii și tineri cu autism și aparținători ai persoanelor cu dizabilități din județul Iași, adresat copiilor și tinerilor diagnosticați cu autism din județul Iași, precum și specialiștilor din sectorul ONG care lucrează în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități.

Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și are un buget de 83.357 CHF. Grantul acordat este de 74.521 CHF, iar co-finanțarea solicitantului și partenerilor este în valoare de 8.836 CHF.

Obiectivul general al proiectului este Dezvoltarea de servicii specializate inovative pentru copii și tineri cu autism și aparținători ai persoanelor cu dizabilități psiho-neuro-motorii din județul Iași, din mediul urban și din mediul rural.

Beneficiarii direcți ai activităților proiectului sunt: 50 de copii și tineri diagnosticați cu autism și afecțiuni asociate, din județul Iași, din mediul urban și rural, 30 de aparținători ai persoanelor cu dizabilități din județul Iași, 30 de specialiști din ONG-uri active în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, 15 ONG-uri din România care furnizează servicii pentru persoane diagnosticate cu autism și 50 de reprezentanți ai autorităților publice locale, din județul Iași.

Cele mai importante activități din cadrul proiectului sunt: servicii de terapie specializată pentru copii și tineri diagnosticați cu autism și deficiențe asociate, cartografierea prevederilor legislative privitoare la protecția principalelor drepturi ale persoanelor cu dizabilități, organizarea unei campanii publice de informare și conștientizare privind problematica autismului, un schimb de experiență a echipei de proiect

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here