Exercitiu de alarmare astazi la Iasi! În fiecare lună vor fi astfel de simulări

0
95

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi va desfăşura lunar exerciţii pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă

Începând cu luna august a anului curent, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivelul judeţului.

Exerciţiile au drept scop verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale şi pregătirea populaţiei cu privire la cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare.

Simulările vor începe miercuri, 02 august a.c. şi vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acţionate în mod centralizat (simultan), dar şi a celor cu acţionare locală.

Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel judeţean şi vor face obiectul unor analize în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, în vederea îmbunătăţirii modului de alarmare a populaţiei în situaţii de protecţie civilă.

Prin modul de acţionare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here