Expoziţie colectivă de fotografie “65+” la Clubul Fotografilor din Iasi

0
111

Casa de Cultură Mihail Ursachi, împreună cu “O iniţiere în fotografie cu Dan Mititelu” şi Clubul Fotografilor Iaşi, organizează marţi, 7 aprilie 2015, de la ora 18.30, la Galeria de Artă Labirint, vernisajul expoziţiei de fotografie „65 plus”. Expoziţia este deschisă deja, de pe 2 aprilie, şi va continua până pe 19 aprilie, cuprinzând lucrări realizate de către Georgiana Bobric, Mihaela Constantinescu, Ilona Corfu, Ionuţ Dascălu, Adrian Luca, Ana-Maria Mihalache, Sorin Mirăuţă, Mădălin Miu, Alexandru Pohaţă, Lavinia Popescu, Ovidiu Stoica, Monica Şchiopu, Andreia Zaharia. Participanţii la cele mai recente (par)cursuri “O iniţiere în Fotografie” au realizat până acum mai multe expoziţii tematice dedicate vârstelor omului, prezentând, la rând, lumile copiilor, şcolarilor, adolescenţilor, tinerilor şi maturilor. De această dată, realizatorii expoziţiei şi-au selectat 52 de fotografii (30×45 cm), punând în evidenţă elementele fotografice care pot contura viaţa celor din vârsta a III-a, de pe la 65 de ani plus tot înainte. Expoziţia este realizată şi cu sprijinul domnului Daniel Popescu (“Cosmos Foto Digital” – Braşov)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here