Expoziție în aer liber, la Muzeul Unirii din Iași: „Fryderyk Chopin – viața și creația”

0
88

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași propune publicului o nouă expoziție în aer liber, organizată în parteneriat cu Institutul Polonez din București și dedicată unuia dintre cei mai mari pianiști și compozitori ai epocii romantice: „Fryderyk Chopin – viața și creația”.

Institutul Polonez din București a pregătit versiunea în limba română a expoziției realizate de Institutul „Fryderyk Chopin” (Varșovia) despre viața și opera celebrului compozitor, de la a cărui naștere s-au împlinit, anul trecut, 210 ani (1810 – 1849).

 Un element caracteristic al operelor lui Chopin îl reprezintă exprimarea aprofundată și inspirația din modelele stilistice ale muzicii populare poloneze. Talentul său a fost descoperit când avea doar câțiva ani, iar mențiunile despre copilul genial au încântat rapid aristocrația din Varșovia. Pe 5 noiembrie 1830, Chopin a părăsit Polonia pentru totdeauna. După ce a rătăcit îndelung, a plecat, în cele din urmă, la Paris.    În ciuda faptului că a trăit în străinătate, Chopin a rămas mereu  cu inima și mintea în țara sa natală, menținând relații strânse cu intelectuali polonezi, precum Adam Mickiewicz, Julian Ursyn Niemcewicz, Ciprian Kamil Norwid. Aflat în pragul morții, Chopin a cerut ca, după ce va muri, inima să-i fie trimisă la Varșovia. Deasupra plăcii comemorative amplasate la monumentul său din Biserica Sfintei Cruci din capitala Poloniei, se află citatul din Evanghelia după Matei: „Acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”.

 Expoziția „Fryderyk Chopin – viața și creația” poate fi admirată prin intermediul imaginilor amplasate pe gardul Muzeului Unirii (Strada Alexandru Lăpușneanu nr. 14, Iași), până la sfârșitul lunii mai 2021.  

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here