Fara sarmale si concerte la hramul Sfintei Parascheva. Vezi cum va arata anul acesta pelerinajul de la Iasi

0
103

Pandemia a anulat in acest an buluceala laica din anii trecuti. Numeroase evenimente cuprinse in programul stufos al Primariei, inclusiv masa pelerinilor, concertele din Piata Palatului, targul toamnei de pe esplanade Hala Centrala sau parcul Distractiei de la Strand, vor fi anulate. Singurul eveniment care ar putea sa mai fie organizat este Targul de blanuri de pe strada C. Negri. 

Principalele măsuri luate luni, 5 octombrie, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:
• Nu vor mai fi organizate evenimente cu risc epidemiologic crescut, precum Sărbătoarea Vinului, Masa Pelerinilor, Târgul Meșteșugarilor, Parcul de distracții, spectacolul și focul de artificii.
• Va fi organizat doar Târgul de Blănuri, dar pe o suprafață de trei ori mai mare decât în anii trecuți, în zona Hala Centrală – strada Costache Negri, cu maxim 75 de comercianți și măsuri stricte de dezinfectare.
• În vederea evitării aglomerației, Seara Valorilor va fi organizată în trei zile succesive, 13 – 14 – 15 octombrie, doar dacă în zilele respective rata de infectare în Municipiul Iași va fi de sub 1,5 cazuri la mia de locuitori.
• Porțiile din Ceaiul Pelerinilor vor fi oferite în pahare de unică folosință, vor fi preparate de o cantină autorizată și vor fi transportate cu mijloace autorizate de Direcția de Sănătate Publică
• Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu mai autorizează comercializarea de obiecte bisericești și va amenaja un singur cort propriu pentru această activitate în zona intrării în curte.
• Traseul pelerinilor va fi organizat pe o bandă carosabilă, nu pe trotuar, și va fi delimitat prin garduri de protecție și bandă puse la dispoziție de Servicii Publice SA și Jandarmerie, pe următorul traseu: Facultatea de Teologie, Str. Iordachi Lozonschi, str. Cloșca, str. Sfântul Petru Movilă, str. Alexandru Ipsilanti Vodă, bd. Regele Ferdinand I al României, Podu Roș, bd. Regele Mihai I.
• Traseul pelerinilor va fi parcurs în șir indian, cu o distanță de 1,5 metri între persoane (indiferent că este vorba de membri ai aceleiași familii, cu excepția celor care au nevoie de sprijin în deplasare) și cu obligativitatea purtării permanente a măștii de protecție. Citadin SA va asigura marcajul în vederea respectării măsurilor de distanțare fizică.
• Pe traseul pelerinilor, din 300 în 300 de metri sau mai puțin, dacă situația o impune, vor fi montate corturi puse la dispoziție de Servicii Publice SA pentru realizarea filtrului epidemiologic, controlarea temperaturii și dezinfectarea mâinilor.
• Pe traseul pelerinilor, dar și în alte zone din oraș (Piața Unirii, Piața Palatului Culturii, parcuri, esplanade), Primăria Municipiului Iași va monta ecrane pe care vor fi transmise în perioada 10 – 15 octombrie imagini din timpul pelerinajului, inclusiv Sfânta Liturghie din 14 octombrie.
• Mitropolia Moldovei și Bucovinei va organiza, din 100 în 100 de metri, în funcție de fluxul pelerinilor, echipe formate dintr-un preot și un voluntar care vor oferi pelerinilor indicații, dezinfectant, măști de protecție și apă îmbuteliată.
• Slujba din 14 octombrie va fi organizată pe o scenă amenajată în zona pietonalului Ștefan cel Mare. Participarea va fi permisă doar pe scaune, în limita a 500 (puse la dispoziție de Primăria Municipiului Iași), așezat și cu mască de protecție.
• Locuri de urmărire a slujbei vor fi organizate și în Piața Unirii și Piața Palatului Culturii, unde municipalitatea va pune câte 200 de scaune.
• Circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Ștefan cel Mare, între strada I. C. Brătianu și Casa Modei și pe strada I. C. Brătianu, precum și pe alte artere, în funcție de necesități, în perioada 8 – 15 octombrie.
• În cursul zilei de 14 octombrie, începând cu o jumătate de oră înainte de Sfânta Liturghie și până după jumătate de oră după aceasta, va fi interzisă orice activitate comercială pe pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare.
• În toată perioada Sărbătorilor Iașului municipalitatea nu va elibera avize pentru comercializare în nicio zonă a orașului.
• Calea Sfinților va fi organizată duminică, 11 octombrie, între orele 14.00 și 16.00, sub forma unei deplasări cu racla Sfintei Cuvioase Parascheva pe o autoutilitară cu platformă prin toate zonele orașului, fără opriri, cu o viteză medie de 20 de kilometri la oră. Mitropolia Moldovei și Bucovinei solicită Poliției Rutiere sprijin pentru traversarea intersecțiilor fără oprire.
• Dacă va fi cazul, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță vor colabora cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei în vederea unei eventuale amenajări a unui cort de prim ajutor în zona Catedralei Mitropolitane. Mitropolia va organiza un astfel de punct de prim ajutor la Centrul Providența.
• Spitalele de Recuperare și „Dr. C. I. Parhon” vor organiza, cu sprijinul SMURD, câte o zonă de carantinare cu câte 10 paturi.
• Nu se va oferi mâncare gătită pelerinilor aflați la coadă, ci doar produse de panificație împachetate (de exemplu, biscuiți). Municipalitatea și Mitropolia Moldovei și Bucovinei fac apel la pelerini să vină cu mâncare de acasă (sandvișuri).
• Municipalitatea recomandă Inspectoratului Școlar Județean să dispună desfășurarea activității didactice în condiții normale, dar specifice perioadei, în ziua de 14 octombrie.
• În toată perioada pelerinajului, în zonele în care sunt pelerini nu va fi autorizat niciun eveniment artistic, nici măcar individual.
• Municipalitatea va monta 100 de toalete ecologice în zona centrală și va asigura servicii de vidanjare și dezodorizare / odorizare pentru acestea.
• Începând cu data de 7 octombrie, Poliția națională, Poliția Locală și Jandarmeria vor intensifica activitatea de control a măsurilor de protecție sanitară.
• Poliția națională și Jandarmeria vor organiza filtre rutiere la intrările în oraș în vederea luării în evidență, verificării și îndrumării autocarelor cu pelerini, astfel încât să se evite formarea de aglomerații.
• Pentru evitarea formării de aglomerații, Primăria Municipiului Iași nu va organiza locuri speciale de parcare pentru autocare. Municipalitatea face apel la pelerini să vină la Iași cu autoturismele personale sau cu trenul!
• De asemenea, Primăria Municipiului Iași face apel la celelalte autorități locale din țară să nu organizeze deplasări pentru pelerini cu autocarele! Municipalitatea a făcut deja adresă către Ministerul Afacerilor Interne pentru ca acesta să interzică / recomande autorităților locale organizarea unor astfel de deplasări.
• În vederea evitării formării de aglomerații și în semn de respect pentru pelerini, Municipalitatea face apel la toți locuitorii Municipiului Iași ca în perioada 8 – 15 octombrie să evite deplasarea la Catedrala Mitropolitană, precum și orice alte zone aglomerate.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a făcut chiar apel la persoanele care vor să vină în pelerinaj la Iași să amâne această decizie deoarece pericolul infectării cu virusul SARS-CoV-2 este foarte mare.  Primele autocare cu pelerini au început să sosească la Iași, încă din cursul perioadei de weekend, în condițiile în care rata infectării în județ a depășit pragul de 1,5 cazuri la o mie de locuitori pentru ultimele 14 zile calendaristice.

Astăzi, în judeţ s-au înregistrat 116 cazuri noi, iar de șapte zile consecutiv, numărul persoanelor nou infectate depășește 100 zilnic.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here