Inconstienta in numele credintei! Dupa pelerinajul de Sfanta Parascheva, Iasul se anunta a fi un oras inchis

0
78

Pelerinajul din acest an la moastele Sfintei Parascheva nu a fost insotit de masuri drastice de protectie a poporului pregatit sa sparga portile Mitropoliei din Iasi ca semn al credintei. In loc de masuri, organizatorii au venit cu atentionari pe crestetul capului si apeluri la buna cuviinta, la cei 7 ani de acasa si la liberul arbitru al fiecaruia. Cum te protejezi la coada, asa ajungi acasa. Autoritatile nu au vorbit pana acum de vreun ajutor pregatit pentru prevenirea infectarii cu COVID, despre vreun stoc de masti pregatite pentru pelerinii vulnerabili ori de alte masuri practice. La randu-le, jandarmii nu vor fi la fel de grijulii cu sanatatea oamenilor ca in cazul inmormantarilor de interlopi, ci vor avea doar rolul de a mana turma Domnului catre racla.

Sfințenia nu este contagioasă. Este greu să le spui acum oamenilor să nu atingă racla sau să nu se închine, nu putem spune că sfintele moaşte pot face rău cuiva. Modul în care îşi manifestă credincioşii evlavia este foarte puţin controlabil, este greu să îi spui omului ce să facă. Este o zonă emoţională, fiecare îşi manifestă cinstirea la racla sfintei aşa cum simte, unii doar se închină, aţii pun şi mâna, alţii ating creştetul. Racla este curăţată periodic, plexiglasul la fel, tot ce ţine de vulnerabilitate suntem pregătiţi să luăm cele mai bune măsuri”, a declarat  Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu, a adăugat că, în acest an, nu se mai organizează procesiunea Calea Sfinților. De asemenea, nu vor mai veni în procesiune moaște de la alte mănăstiri. Constantin Sturzu a mai anunțat că moaștele Sf. Cuvioase Parascheva vor fi purtate într-un pelerinaj pe bulevardele Iașului cel mai probabil duminică, 11 octombrie. Sfintele moaște vor fi scoase din Catedrală în ziua de 8 octombrie și vor fi așezate pe catafalcul din fața Mitropoliei.

Distantare si apoi buluc la inchinare

Practic, racla va fi amplasata in acelasi loc, credinciosii vor putea sa o atinga si sa o sarute, singurele diferente fata de pelerinajele anterioare fiind purtarea obligatorie a mastii si dispunerea pelerinilor in sir indian cu o distanta de 1-2 metri unul fata de altul. Aceasta este cel putin indicatia jandarmilor si a preotilor, dar realitatea este cu totul alta. Dupa cum se vede si din imagine, primii pelerini care au sosit la Iasi in acest weekend se calca in picioare sa ajunga la racla sfintei care inca nu a fost scoasa spre inchinare in curtea catedralei. O usurare pentru organizatori este data de faptul ca autocarele lui Pandele de la Voluntari nu vor mai aduce pelerini anul acesta.

Culoare separate pentru batrani si tineri

Într-o şedinţă comună, reprezentanţii Primariei Iasi au sugerat crearea unui culoar separat pentru persoanele care sunt mai vulnerabile în faţa infecţiei cu COVID-19. Astfel, s-a propus crearea unei căi de acces pe lângă fostul magazin Materna, pentru persoanele varstnice si mamele cu copii, care sa se inchine la moaste fara a mai sta la randul din spatele Mitropoliei.

O alta masura pe care o ia in calcul Primaria este si blocarea celuilalt mal al Bahluiului, urmand ca randul pelerinilor sa înceapă din dreptul bulevardului Nicolae Iorga si sa urmeze traseul Podul Cantemir si apoi sa intre in mahalaua de pe Ipsilanti.

Lipsa unor masuri mai dure ar putea arunca Iasul in pozitia in care s-a aflat Suceava la debutul pandemiei, sustin anumite voci din spatiul public, mai ales ca spitalele sunt pline până la refuz de pacienţi infectaţi cu COVID, iar Iasul este in topul infectărilor din ţară, în urma Bucureştiului.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here