„Femeia care tot uită să se nască” de Cătălina Florina Florescu, spectacol-lectură în premieră la Teatrul National din Iasi

0
86

Teatrul Național Iași continuă cea de-a doua ediție a proiectului „Lecturi³” cu primul spectacol-lectură din acestă stagiune, „Femeia care tot uită să se nască”, text care aparține scriitoarei Cătălina Florina Florescu, intrat în finala concursului de dramaturgie UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2019”. Spectacolul-lectură va avea loc pe 22 octombrie, de la ora 17:00, la Teatru³, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT).

Regia: Ion Sapdaru

Distribuția: Diana Roman, Irina Răduțu Codreanu, Anne Marie Chertic, Brândușa Aciobăniței, Mălina Lazăr.

Despre piesa intrată în concursul „Lecturi³”, Cătălina Florina Florescu scrie:

„Femeia care tot uită să se nască începe realist, dar se sfârșește în basm, iar unul dintre motivele acestei alegeri este că ne e incomod să credem că femeile suferă. Piesa este inspirată din ce ne doare pe noi ca femei, din ce ne-am săturat să auzim, din clișeele care ne schimonosesc visele. Și cu toate acestea, niciunul dintre personajele create nu este o victimă; dimpotrivă, solidaritatea femeilor are umor și introspecție.”

Cătălina Florina Florescu este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București cu o dublă specializare în literatura română și literatura americană. În SUA a obținut un doctorat în Medicina Umanistă conferit de către Purdue University. Predă la Pace University în New York cursuri despre compoziție, teatru, cât și cele care au la bază cercetarea interdisciplinară cu accent pe corpuri îmbolnăvite și sisteme de sănătate. Cătălina este de asemenea și curatoarea festivalului de piese noi de la Jersey City Theater Center. Dr. Florescu a debutat ca autoare în 2011 cu un volum intitulat „Transacting Sites of the Liminal Bodily Spaces.” În literatura română, în același an, cu un volum de memorialistică, „Inventing me/Exerciții de retrăit.” De atunci și până în 2021, Cătălina a mai publicat următoarele cărți: “Disjointed Perspectives on Motherhood”, „Transnational Narratives of Englishes în Exile”, “Of Silences in Munch, Beckett, Hopper and Handson”, „The Night I Burned My Origami Skin”, „Teatru”, „The Rebelled Body Plays” și „Staging Breast Cancer Trilogy”. Are sub contract următoarele cărți: „United beyond Borders Hear Thalia’s Daughters Laughing”, „Corp de teatru (În patru rochii strălucitoare)” și „Female Playwrights and Intersectionality in Contemporary Romanian Theater.” Cătălina a debutat pe scena teatrului „Jean Constantin” alături de trupa de teatru amatori a Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, Centrul Multifuncțional Educativ. În țară, piesă ei „Ce rămâne după viață?” s-a citit la Muzeul Național al Literaturii Române. În SUA, piesa „Suicidal Dog and Laika” este cea mai vizionată piesă pe Digital Stage, platforma de teatru inițiată de către Institulul Cultural Român de la New York. În această toamnă, la New York, va avea loc premiera mondială a piesei „Mia” din trilogia cancerului. Cătălina își dorește să își vadă măcar o piesă jucată și în țară. Mai multe despre ea, pe: http://www.catalinaflorescu.com/

Proiectul „Lecturi³” a fost demarat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași (FILIT) și „Alecart”. A luat naștere din dorința Teatrului Național de a aduce în fața publicului dramaturgi români contemporani din România și din Republica Moldova, de a face cunoscute piesele lor de teatru prin montarea lunară a unor spectacole-lectură.

Toți cei care doresc să se alăture proiectului „Lecturi³” sunt invitați să trimită piesele de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here