Festivalul “Afterhills” va avea loc pe un tapsan de 45 de hectare, langa Complexul ERA. Organizatorii vor asigura si o zona de camping

0
83

Prima colaborare dintre Primăria Iaşi şi cea din Miroslava  pare sa dea nastere unui proiect unic in peisajul iesean. Organizatorii festivalului „Afterhills“, eveniment la care sunt aşteptati peste 120.000 de spectatori, au anuntat ca au incheiat negocierile cu edilii din Iasi si Miroslava, fiind batut in cuie amplasamentul, oferit de Primăria Miroslava lângă Complexul ERA, si transportul celor peste 40 de mii de spectatori care sunt asteptati sa vina zilnic la concertele cuprinse in festival, oferit de Primaria Iasi. Festivalul „Afterhills“ ar urma să aibă loc în perioada 23 – 25 iunie 2017. Chiar daca nu exista deocamdata un program al manifestarii, sefii Primariei au facut o simulare a resurselor financiare care ar putea fi atrase la bugetul local.

Luând în calcul o medie de 100 euro/zi (valoare anti­cipată de organizatori), bani cheltuiţi de fiecare turist pe cazare, masă şi diverse sesiuni de shopping, rezultă că în toate cele trei zile de festival suma generată de acest eveniment se apropie de 12 milioane de euro (calcul făcut având în vedere estimarea de 120.000 de participanţi, n.r.). Chiar şi luând în calcul o medie uşor mai pesimistă, de doar 200 lei/zi/spectator, ar rezulta că fiecare dintre cele trei zile ar putea genera în economia locală un flux de 8 milioane lei (pe zi, n.r.), aceasta fiind baza de calcul pentru impozitele aferente activităţilor respective“, se arată într-un referat întocmit de Serviciul Relaţii Comunitare şi Servicii Publice, document suport pentru proiectul de hotărâre privind acordul între Iaşi şi Miroslava.

Amplasamentul din zona Complexul ERA avut în vedere de către organizatori are o suprafaţă totală de 45 hectare, aici urmând a fi şi o zonă de camping pentru participanţi.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here