Fonduri europene pentru Republica Moldova, o tara din afara UE. Maricel Popa, interesat de afaceri in domeniul energetic cu Republica Moldova

0
65

Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, structură compusă din reprezentanţii mai multor consilii judeţene şi raionale din România şi Republica Moldova, pregăteşte o serie de proiecte menite să dezvolte localităţile din Moldova, ţară care, deşi nu este membră a Uniunii Europene, are şansa obţinerii unor însemnate fonduri europene nerambursabile.
Forumul Preşedinţilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru s-a reunit saptamana aceasta la Ploieşti, pentru alegerea preşedintelui, vicepreşedinţilor şi membrilor ComitetuluI Director. Preşedintele acestui organism non-guvernamental va fi Marcel Popa, preşedintele Consiliul Judeţean Iaşi, în vreme ce vicepreşedintele CJ Prahova, Ludmila Sfârloagă, va ocupa unul dintre posturile de vicepreşedinţi ai euroregiunii, alături de doi omologi din Republica Moldova, Ghenadie Buza si Ioan Leuca
Ne propunem ca administraţia din Republica Moldova să aibă acces la bunele practici din Uniunea Europeană şi la finanţările nerambursabile. Dorim să avem o colaborare în domeniul atragerii de fonduri, în special în educaţie şi sănătate. Un subiect foarte important este şi independenţa energetică a Republicii Moldova, la gazoductul Oneşti-Iaşi-Ungheni-Chişinău vor începe lucrările în 2017, în baza unui contract de 270 de milioane de euro, semnat cu Transgaz. O altă prioritate este alimentarea cu apă, vom duce tratative pentru conectarea mai multor localităţi“, a declarat Marcel Popa, care a precizat că vor exista şi schimburi de experienţă pentru funcţionarii publici: “Reprezentanţii din consiliile raionale vor putea să lucreze în consiliile judeţene din Iaşi şi Prahova, două instituţii care şi-au asumat rolul de a fi motorul euroregiunii”.
Cele două unităţi administrative din România se numără, alături de CJ Vaslui, printre membrii acestei structuri, alături de 27 de consilii raionale dintre cele 32 existente în Republica Moldova. Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a luat fiinţă în 2002, având misiunea de extinderea și îmbunătățirea relațiilor între comunitățile locale și autorități, în domeniul economic, cultural, științific și civic, cu scopul de a asigura o dezvoltare sustenabilă și echilibrată.
Axele de aplicare pentru atragerea de fonduri europene la nivelul unităţilor administrative incluse în această structură urmează să se deschidă în această toamnă, a mai anunţat preşedintele euroroegiunii, care a mai precizat că abia atunci se vor cunoaşte cu exactitate proiectele eligibile pentru finanţare şi valorile finale ale lor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here