Fostul vicepreşedinte CJ Iaşi Victor Chirilă, şase funcţionari publici şi un afacerist, trimişi în judecată

0
98

Victor Chirilă, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi şi consilier judeţean la data faptelor, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la fals intelectual.

În acelaşi dosar, care vizează ilegalităţi comise în legătură cu realizarea unui album de prezentare a judeţului Iaşi, au fost deferiţi justiţiei şi şase funcţionari publici.

Este vorba despre Cosmina Râmbu şi Oana Elena Ţoptea, consiliere în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ Iaşi la data faptelor, acuzate de abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, Irina Mihaela Raţă-Hăpăleţ, consilier în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi şi membru al comisiei de recepţie la data faptelor, acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual, precum şi de Luminiţa Căuş, Doiniţa Paula Hordilă şi Daniela Maricela Lupu, membre în comisia de recepţia la data faptelor, acuzate de abuz în serviciu şi fals intelectual.

De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată pe Neculai Ilie, reprezentant al SC Laser Co SRL, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual. Într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES se arată că la nivelul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă – CJ Iaşi a fost redactat, în august 2013, caietul de sarcini în scopul achiziţiei prin procedura ‘cerere de ofertă’ de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL şi semnat la 27 septembrie 2013.

Potrivit documentaţiei de atribuire, ofertei depuse de societate şi contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi ar fi trebuit să constea în: realizarea (concepţie şi design) a unui catalog de prezentare a judeţului în limba română şi în limba engleză şi tipărirea acestuia în 1.000 de exemplare, servicii în valoare de 169.000 lei; tipărirea unei broşuri, bilingve, cu proiectele CJ Iaşi, în 1.000 de exemplare (16.700 lei); tipărirea unui calendar de evenimente, corespondent anului 2014, în 1.000 de exemplare (8.400 lei); tipărirea unor mape de prezentare a judeţului, în 1.000 de exemplare (8.400 lei); tipărirea unor hărţi turistice, în 5.000 de exemplare (42.000 lei); realizarea unor magneţi, 300 de bucăţi (3.300 lei); realizarea (concepţie şi execuţie) unui film de prezentare a judeţului, în 1.000 de exemplare DVD (27.000 lei); furnizarea a două bucăţi suport broşuri (aprox.1.700 lei); furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business – card, personalizate (5.960 lei); furnizarea a 2.000 de pixuri metalice şi de plastic, personalizate (18.000 lei); realizarea a 6.000 de sacoşe de carton şi de plastic personalizate (29.000 lei); o prezentare în format ‘PowerPoint’ a proiectelor judeţului Iaşi, română şi engleză (5.622 lei).

În data de 19 decembrie 2013, între CJ laşi şi SC Laser Co SRL a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea către autoritatea contractantă a unui număr inferior de repere comparativ cu cel prevăzut în contract, respectiv 11 din cele 16 repere. Astfel, nu au fost predate şi primite albumele de prezentare, broşurile, DVD-urile cu filmul de prezentare, machetele cu proiectul conceperii şi design-ului acestora.

Reperele nepredate au o valoare totală, conform contractului, de peste 213.000 lei.

‘În luna decembrie 2014, inculpatul Chirilă Victor, având funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, deşi nu mai avea calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, i-a ajutat pe ceilalţi inculpaţi, persoane care făceau parte din comisia de recepţie să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi şi aprobând procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă. Procesul verbal de recepţie a fost semnat şi de inculpatele Raţă Hăpăleţ Irina Mihaela, Ţoptea (fostă Hanganu) Oana Elena şi Râmbu Cosmina, în calitate de consilieri în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi’, se precizează în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, în cuprinsul documentului datat 7 ianuarie 2014 s-a menţionat, în mod nereal, faptul că la data de 19 decembrie 2013 fuseseră livrate 1.000 de albume de prezentare a judeţului Iaşi, 1.000 de broşuri, 1.000 de DVD-uri, filmul de prezentare a judeţului Iaşi, machetele cu proiectul conceperii şi design-ului albumelor de prezentare a judeţului Iaşi, repere cu o valoare totală de 213.005 lei.

La data de 19.12.2014, inculpatul Aivănoaei Constantin Alin, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, efectuând verificări superficiale cu privire la documentele justificative menite să justifice lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor publice aferente contractului mai sus-amintit, a semnat în locul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi mai multe documente, prin care suma de 334.800 lei a fost virată SC Laser Co SRL’, se mai arată în comunicat.

În acelaşi context, în martie 2015, între inculpata Cosmina Râmbu, o altă persoană şi inculpatul Ilie Neculai a fost încheiat un proces verbal antedatat, prin care se atesta în mod nereal faptul că un număr de 948 albume fuseseră restituite către Sc Laser Co SRL în vederea actualizării gratuite a unor date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi.

De asemenea, inculpatele în calitate de consilier în cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi sau membru al comisiei de recepţie au mai întocmit şi alte documente, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, urmărind ca S.C. Laser Co S.R.L. să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri şi, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităţilor în cuantum de 0,1% din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei obligaţiilor asumate prin contract şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor, penalităţi care curgeau de drept’, mai susţin procurorii.

Activităţile infracţionale au avut ca rezultat producerea unui prejudiciu de 213.005 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor, rezultând, conform procurorilor, un prejudiciu total în cuantum de 391.955 de lei.

Prejudiciul s-a produs prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unităţii administrativ teritoriale şi prin împiedicarea perceperii penalităţilor, precum şi obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru firma respectivă.

Procurorii anticorupţie au încheiat cu inculpaţii Constantin Alin Aivănoaei şi Luminiţa Căuş câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, respectiv fals intelectual.

În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii Aivănoaei Constantin Alin şi Căuş Luminiţa au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor stabilite, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani’, se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Iaşi.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here