Fostul viceprimar, Gabriel Harabagiu, cercetat de ANI si de Parchet pentru conflict de interese

0
57

Fostul viceprimar Gabriel Vasile Harabagiu, este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese deoarece a semnat un act adiţional la contractul încheiat între Primăria Iaşi şi firma unde socrii săi erau angajaţi, în acest caz fiind sesizat şi Parchetul.
Agenţia Naţională de Integritate a transmis miercuri că în perioada exercitării mandatului de viceprimar, între 2016 şi 2020, Gabriel Vasile Harabagiu a semnat la data de 21 ianuarie 2020 actul adiţional la contractul de închiriere din data de 1 septembrie 2015 între Primăria Iaşi şi societata comercială în cadrul căreia soacra şi socrul acestuia au deţinut calitatea de angajaţi cu contract individual de muncă.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Harabagiu Gabriel Vasile a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea atribuţiilor de viceprimar, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru afinii săi de gradul I, şi anume a semnat Actele adiţionale din data de 30 ianuarie 2018, 27 decembrie 2018 şi 21 ianuarie 2020 la contractul de închiriere din data de 1 septembrie 2015”, se arată în comunicatul ANI.
La baza acestui conflict de interese sta un contract de închiriere încheiat de Primăria Iași în septembrie 2015 cu firma New Bauen Build, societate în care soacra și socrul fostului viceprimar au fost angajați ca vânzători.
Obiectul contractului a fost un punct termic din Tătărași, în suprafață de 60 mp. Acest contract a fost prelungit anual, iar ANI a identificat faptul că, în calitate de viceprimar (2016 – 2020), Harabagiu și-a pus semnătura în trei rânduri pe o astfel de prelungire (de două ori în 2018 și o dată în 2020) ceea ce a dus la situația conflictului de interese.
Pentru actele adiționale din anul 2018, fapta s-a prescris, dar conflictul de interese a rămas pentru actul semnat în 2020. În același timp, ANI a decis înaintarea dosarului către Parchet întrucât sunt indicii cu privire la posibilia săvârșire a infracțiunii de „folosire funcției pentru favorizarea unor persoane” întrucât prin semnarea tuturor celor trei prelungiri a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru afinii săi de gradul I (socrii).
Investigația ANI împotriva fostului viceprimar a fost declanșată în urma unei sesizări a consilierului local Răzvan Timofciuc.
Am transmis în mai multe rânduri în Consiliul Local faptul că activitatea de comerț stradal pe domeniul public a fost acaparată de către fostul viceprimar PSD Gabriel Harabagiu prin interpuși.
În una dintre aceste ședințe, în noiembrie 2019, fostul viceprimar m-a insultat într-un mod josnic cu termenii de ”agarici”, ”pămpălău”, fără să răspundă la solicitările de a transparentiza și de a crea un mecanism corect prin care antreprenorii pot închiria domeniul public pentru activități economice.
Am sesizat ANI în ianuarie 2020 pentru că, în timp ce solicitările a sute de ieșeni pentru desfășurarea unor activități comerciale rămâneau fără răspuns sau erau respinse, familia fostului viceprimar Harabagiu prospera tocmai din acest tip de afacere. Iată că timpul mi-a dat dreptate și ”pămpălăul” s-a dovedit a fi cel care a scos la suprafață toate șmecheriile lui.
Agenția Națională de Integritate mi-a dat dreptate și, iată că în august 2022, a sesizat Parchetul: fostul viceprimar Harabagiu, prin intermediari, a acaparat activitățile de comerț pe domeniul public în Iași .
Menționez faptul că am întreprins mai multe demersuri pentru a scoate comerțul stradal din gheara cuplului Harabagiu-Chirica. În anul 2019 am solicitat Consiliului Concurenței un punct de vedere cu privire la arbitrară și opacă prin care Primăria închiriază domeniul public pentru activități economice temporare. După o investigație care a durat câteva luni, Consiliul Concurenței mi-a dat dreptate consilierului și a recomandat Primăriei să întreprindă o serie de măsuri pentru intrarea în legalitate și pentru a asigura șanse egale tuturor persoanelor fizice și juridice care vor să închirieze domeniul public
“, a declarat consilierul local.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 27 = 37