„Frici” de Ana Sorina Corneanu, premiera sfarșitului de an, la Nationalul iesean

0
67

Pe 17 decembrie, de la ora 17:00, la Uzina cu Teatru, va avea loc premiera spectacolului „Frici” de Ana Sorina Corneanu, în regia Irinei Popescu-Boieru. Textul montat a fost desemnat câștigătorul celei de-a treia ediții a proiectului „Lecturi³”, organizat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și revista Alecart. Conform regulamentului, cea mai bună piesă jurizată este transpusă scenic și intră în repertoriul Naționalului ieșean. Textul a fost prezentat publicului sub forma unui spectacol-lectură regizat tot de Irina Popescu-Boieru, la Teatru³, pe 28 martie, în stagiunea trecută.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Haruna Condurache, Diana Roman, Livia Iorga, Diana Chirilă, Andreea Boboc, Catinca Tudose, Oana Sandu, Daniel Busuioc, Dumitru Georgescu, Brândușa Aciobăniței. Scenografia producției este creată de Cătălin Târziu, mișcarea scenică este coordonată de Oana Sandu.
Despre frică, tema acestui spectacol, și despre rolurile ei în viața fiecăruia, regizoarea Irina Popescu-Boieru mărturisește: „Înainte de a ne împiedica să trăim, frica ne ajută să o facem. Face parte din instinctul nostru de supraviețuire, de autoconservare. Pânâ când, prin amplificare, se transformă într-un obstacol major, care ne marchează viața și uneori ne-o distruge. Dar pentru ca frica să ajungă să joace un rol distructiv, paralizant chiar, trebuie ca mai întâi să se întâmple ceva. O experiență devastatoare, o decepție majoră sau o intervenție din afara noastră, axată pe însăși ideea de a ne înfricoșa peste măsură. De multe ori dorința unora de a ne proteja ori ajuta, sau a altora de a ne controla și manipula transformă acest sentiment instinctiv, pozitiv până la un punct, în monstrul care ne devorează. Ceea ce alimentează frica este, la origine, fie teama de moarte, fie teama de a ne fi subminată iremediabil demnitatea, de a pierde respectul sau dragostea celor din jur. În orice formă s-ar manifesta, frica, atunci când depășește limitele normale, devine dușmanul. Ne izolează de ceilalți, ne complexează, ne însingurează, ne ucide încet… Care e soluția? Nu știu. Știu doar că toți avem fricile noastre, conștiente sau nu. Și că salvarea ar putea veni, dacă singuri nu ne putem salva, din înțelegerea și ajutorul celorlalți, la rândul lor măcinați de fricile lor, care așteaptă și ei ajutorul nostru…”
Ana Sorina Corneanu, despre textul câștigător al proiectului Lecturi³: „Este o piesă care vorbește despre cele mai profunde și mai neașteptate frici ale noastre. Despre puterea pe care o câștigăm prin verbalizarea lor, despre vindecarea prin înfruntarea lor. Frici este o piesă – terapeutică, un experiment care își propune să implice, în măsura în care este posibil, publicul, participarea lui la joc, dezbaterea și confesiunea fiind încurajate.”
Următoarele reprezentații sunt programate pe 6 și 29 ianuarie, de la ora 19:30, la Uzina cu Teatru.
Juriul „Lecturi³” îi invită pe toți cei care doresc să se alăture proiectului să trimită piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here