GALERIE FOTO: Cum a fost inaugurarea amfiteatrului de la școala Icușeni – proiect susținut de IULIUS și realizat în parteneriat cu Asociația Zi de Bine Moldova

0
90

Educația nu este completă fără activități extracurriculare, ce îi ajută pe copii să-și cunoască potențialul, să relaționeze altfel decât la orele de curs sau la joacă și să-i atragă spre școală. Astfel, IULIUS a investit în amenajarea unui amfiteatru la școala din Icușeni, care a fost realizat în parteneriat cu Asociația Zi de Bine Moldova și care este destinat diverselor activități ce vor îmbogăți timpul celor mici. La inaugurarea de la finalul lunii anterioare, actorii de la Ateneul Național din Iași au pus în scenă piesa de teatru Aventuri cu… Dl. Goe, iar toți cei prezenți au fost răsplătiți de copii cu zâmbete, recunoștință, speranțe noi și multă căldură.
IULIUS și Asociația Zi de Bine Moldova au inaugurat la Școala Gimnazială din Icușeni, comuna Victoria, unde învață peste 100 de copii, un spațiu multifuncțional în care se vor desfășura activități pentru elevi, de la ore de consiliere individuală, la grupuri de învățare, diverse ateliere, vizionări de documentare sau întâlniri pentru părinți, profesori și copii. Noul amfiteatru a fost conceput de A+noima și este dotat cu mobilier modular, ce este foarte ușor de desfăcut și de transformat în spațiu de depozitare pentru obiectele copiilor, dar și cu alte materiale necesare: mese, scaune comode și foarte atractive vizual, datorită inserțiilor inspirate din motive tradiționale, și un videoproiector. Pe scurt, un loc de învățare care să inspire copiii.
Totodată, pentru o inaugurare cum se cuvine a proiectului educațional „Pe trepte la școală”, actorii de la Ateneul Național din Iași le-au făcut cunoștință celor mici cu personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scriitor Ion Luca Caragiale, și, în două sesiuni de teatru, i-au purtat în lumea aventurierului domn Goe. Pe lângă piesa de teatru, cei mici au primit și surprize dulci.

Uneori, un dascăl este cel care îi face pe copii să se întoarcă la școală sau o materie care le este foarte dragă, dar eu cred că și locul este important să fie prietenos, să vii cu drag la școală. Asta ne-am dorit pentru copiii din Icușeni, un mini amfiteatru care să-i atragă, în care se vor desfășura ateliere de povești, creative sau, pur și simplu, un spațiu al lor, de relaxare. Ne-am dorit, la Zi de Bine, să le aducem copiilor din Icușeni bucurie și asta s-a întâmplat”, a spus Melania Medeleanu, membru fondator al Asociației Zi de BINE,

Educația stă la baza formării unor comunități puternic dezvoltate, iar IULIUS se implică în toate orașele în care are proiecte în susținerea acesteia, fiind una dintre direcțiile strategiece ale companiei. Mai multe detalii despre proiectele de implicare ale IULIUS pe www.iuliusincomunitate.ro.
Despre Asociația Zi de BINE
Scopul Asociației Zi de BINE este acela de a crea comunități, de a sprijini oameni aflați în situații vulnerabile sau ONG-uri la început de drum. Zi de BINE Moldova își propune să susțină câte o cauză pe lună, din orice județ al Moldovei.
Dacă aveți un proiect în care credeți, dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.
Pentru mai multe informații:
Asociația Zi de Bine
Tel: 0725.565.375
Email: contact@zidebine.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here