Gheorghe Nichita – arest la domiciliu! Fosta sotie si cele doua fiice au fost prezente la Curtea de Apel Bucuresti

0
70

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, va fi cercetat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de instigare la folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în sensul că a apelat la angajaţii Poliţiei Locale pentru a-şi urmări iubita. Decizia magistraților Curții de Apel București este definitivă. Inițial, primarul Iașiului fusese pus sub control judiciar, dar procurorii au contestat decizia.

Instanţa a mai decis şi ca şeful Poliţiei Locale Iaşi Liviu Hliboceanu şi Ştefan Avîrvarei, şef servicu în cadrul aceleiaşi instituţii, să fie cercetaţi sub control judiciar.

Procurorii DNA au dispus, pe 1 mai, începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Alături de el, au fost reţinuţi directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, şi Ştefan Avîrvarei, şef servicu în cadrul Poliţiei Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Ulterior, Tribunalul Bucureşti a decis că Gheorghe Nichita şi cei doi şefi din Poliţia Locală să fie cercetaţi sub control judiciar, decizia fiind contestată la Curtea de Apewl Bucuresti.

Vineri, edilul Iașiului a fost însoțit de fosta soție, Florentina Nichita, care a declarat că îl va susține, alături de cele două fiice ale cuplului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here