Gheorghe Zamfir, Paula Seling și Iuliana Tudor, în licitație la Artmark

0
95

Gheorghe Zamfir, Paula Seling, Iuliana Tudor și alți mari artiști ai scenei românești devin ambasadori ai unei fapte bune și se alătură cauzei caritabile ,,Pentru Luca”, punând umărul la colectarea unei sume de bani necesare pentru salvarea vieții micuțului Luca, în vârstă de 5 ani. Luca are o situație medicală complicată, a trecut deja printr-o serie de intervenții chirurgicale realizate local și mai necesită urgent un transplant de celule stem, operație care trebuie realizată în cel mai scurt timp, până la sfârșitul acestei luni aprilie, la Viena. Până la ora actuală, părinții lui Luca au reușit să colecteze doar 10.000 de lei pentru intervenția care costă 35.000 de mii de euro, sumă pe care trebuie să o transfere până la sfârșitul lunii aprilie către spitalul din Viena.

Traversăm vremuri dificile și am învățat în acest context să fim mai înțelegători, mai atenți și mai solidari poate decât în trecut. Motiv pentru care celebri artiști români, alăturându-se acestui început de faptă bună, și-au donat obiecte personale și dragi în vederea licitării acestora în cadrul vânzării online programate pentru marți, 22 aprilie, ora 18:30, pe Platforma Artmark Live, nr. 400/2021 „Vechi și Nou. Licitație de Artă Decorativă, inclusiv Secțiunea Caritabilă pentru Luca”.

Maestrul Gheorghe Zamfir a donat cauzei naiul său, însoțit de o scrisoare olografă a artistului, în care ne spune povestea instrumentului muzical și îl autentifică. Piesa de colecție are un preț de pornire de doar 150 de euro. Artista Paula Seling s-a alăturat cauzei donând o icoană pe lemn, reprezentându-l pe Sfântul Mina, protectorul copiilor și al celor păgubiți. Piesa sacră a fost dăruită Paulei Seling de către bunica acesteia și are un preț de pornire de 100 de euro. Celebra prezentatoare TV, Iuliana Tudor susține demersul onorabil de a colecta fondurile pentru salvarea micuțului Luca, donând o ie tradițională, care pornește în licitația din 22 aprilie de la un preț conservator de pornire de 100 de euro.

Oricine poate deveni ambasador al faptelor bune, susținând lupta pentru viață a lui Luca, iar Casa de Licitații A10 by Artmark oferă suport logistic, oferind platforma de licitare pentru colectarea fondurilor necesare (35.000 de euro) pentru realizarea urgentă a intervenției chirurgicale. Oricine se poate alinia acestei cauze, accesând siteul www.artmark.ro,   deschizând un cont de licitare și formulând o ofertă, fie aceasta și pentru o sumă simbolică.

În premieră, secțiunea caritabilă „Pentru Luca” din cadrul Licitației „Vechi și Nou” implică într-o manieră nouă pe toți cei care licitează pentru loturile caritabile, în sensul în care lotul caritabil adjudecat se va aloca ofertantului care a licitat cea mai mare sumă, însă fiecărui participant i se eliberează o distincție care mulțumește acestuia pentru participarea la licitarea lotului umanitar. Deci, toți cei care vor să pună umărul la colectarea sumei care îi va oferi o șansă la viață lui Luca o pot face, donând orice sumă în timpul licitației loturilor caritabile.

Cele trei obiecte donate de artiști, marcate cu o inimă roșie, pot fi vizionate online pe artmark.ro și admirate în expoziția „Vechi și Nou” de la Palatul Cesianu-Racoviță, în regim gratuit, începând din acest weekend și până în data de 22 aprilie inclusiv.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here