Glumele de autobaza ale primarului Chirica, in deschiderea unui important eveniment sub semnul Centenar 2018

0
96

Invitat  recent la o dezbatere privind promovarea de idei pentru urmatorul centenar al Romaniei, primarul Mihai Chirica nu a fost in stare sa-si pastreze o eleganta de limbaj, reusind inca din start sa dea cu bata in balta. In timp ce amfitrionul trecea in revista invitatii, punctand faptul ca unul dintre acestia, respectiv Florin Cucu, director general Sofiaman, unul din marii producatori autohtoni de pijamele, nu a putut ajunge, fiind blocat in vama cu Ucraina, edilul s-a trezit vorbind – „stim noi, face trafic cu pijamale!”. Peste lipsa de diplomatie si buna crestere, data de gluma pe care a facut-o pe seama unei persoane absente, edilul a demonstrat faptul ca nu are pic de respect fata de producatiori catre care, in loc sa se indrepte cu facilitati fiscale, ii ia in balon cu glume de autobaza. Nu este prima ora cand primarul Iasului da dovada de lipsa de maniere. In timpul recentei dezbateri pe bugetul local, ce a fost gazduita in Sala Mare a Palatului Roznovanu, o batrana i-a spus, cu speranta, ca daca repara un trotuar in cartierul ei, o sa-l voteze trei mandate de acu incolo. Dupa ce a aflat ca femeia are 80 de ani, Chirica s-a intors catre batrana si i-a spus „Multumesc, da nu-mi pun nicio baza”. Chirica, pasarica!

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here